Norme Tehnice de utilizare a sistemului de control al exportului

TITLUL I
Dispoziţii generale

Art. 1 – Prezentele norme stabilesc procedura de export prin utilizarea Sistemului de control al exportului.

Art. 2 – Sistemul de control al exportului este un sistem bazat pe o aplicaţie informatică, denumită în continuare aplicaţia ECS-RO, care asigură transmiterea electronică a datelor, structurate în conformitate cu standardele agreate ale mesajelor.

Art. 3 – Normele tehnice de utilizare a Sistemului de control al exportului se aplică tuturor mărfurilor destinate a părăsi teritoriul vamal al Comunităţii, fie pe baza unei declaraţii vamale, fie, când ieşirea din Comunitate nu este reglementată de o declaraţie vamală, pe baza unei declaraţii sumare de ieşire.

Art. 4 – În sensul prezentelor norme, termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles:

a) DEE – Document Electronic de Export: declaraţia vamală de export sub formă electronică, întocmită în aplicaţia ECS-RO, care conţine elementele de securitate şi siguranţă prevăzute de anexa nr. 30a la Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar;

b) EAD – Export Accompanying Document – document de însoţire al exportului: document tipărit din aplicaţia ECS-RO care însoţeşte mărfurile de la biroul vamal de export la biroul vamal de ieşire, întocmit conform modelului prevăzut în anexa nr. 45g la Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar, ce conţine elementele de securitate şi siguranţă prevăzute de anexa nr. 30a la acelaşi regulament;

ANEXĂ

c) ELOI – Export List of Items – listă de articole la export: document tipărit din aplicaţia ECS-RO, care însoţeşte mărfurile de la biroul vamal de export la biroul vamal de ieşire, întocmit conform prevederilor art. 796a, alin. (2) din Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar şi modelului prevăzut în anexa nr. 45h la acelaşi regulament;

  1. d)  LRN – Local Reference Number – număr de referinţă local: numărul acordat de operatorul economic declaraţiei vamale sau sumare în vederea identificării în aplicaţia ECS-RO;
  2. e)  MRN – Movement Reference Number – număr de referinţă al declaraţiei vamale sau sumare: număr unic de înregistrare al declaraţiei vamale sau sumare alocat de aplicaţia ECS-RO;
  3. f)  AER – Anticipated Export Record – înregistrare anticipată a exportului: mesaj electronic care conţine informaţii extrase din DEE, generat automat de aplicaţia ECS-RO la acordarea liberului de vamă la export, ce se transmite de la biroul vamal de export la biroul vamal de ieşire;
  4. g)  SSD – Safety and Security Document – document de securitate şi siguranţă: document întocmit conform prevederilor art. 787, alin. (2), lit. a) din Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar şi modelului prevăzut în anexa nr. 45i la acelaşi regulament;
  5. h)  SSLOI – Safety and Security List of Items – listă de articole securitate şi siguranţă: document întocmit conform art. 787, alin. (2), lit. a) din Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar şi modelului prevăzut în anexa nr. 45j la acelaşi regulament;
  6. i)  EXS – Exit Summary Declaration – declaraţie sumară de ieşire: document întocmit conform art. 842a din Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar şi anexei nr. 30a la acelaşi regulament.Art. 5 – (1) Următoarele categorii de mărfuri se declară în aplicaţia ECS-RO, dar nu fac obiectul prevederilor privind schimbul de date privind exportul, efectuat între autorităţile vamale cu ajutorul tehnologiilor informaţiei şi reţelelor informatice din Partea II – „Destinaţia vamală”, Titlul IV – „Dispoziţii de aplicare referitoare la export”, Cap. 3 – „Schimbul de date privind exportul, efectuat între autorităţile vamale cu ajutorul tehnologiilor informaţiei şi a reţelelor informatice” din Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar:

a) mărfurile preluate într-un contract de transport unic, care asigură ieşirea acestora de pe teritoriul vamal comunitar, de către societăţile de cale ferată, serviciile poştale, companiile aeriene sau maritime, cu respectarea condiţiilor stabilite la art. 793, alin. (2), lit. b) din Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar;

b) – abrogat;

c) mărfurile destinate exportului, ce tranzitează teritoriul vamal al Comunităţii pe baza unui document T1, T2 sau a unui carnet TIR/ATA;

d) energia electrică şi mărfurile transportate prin conducte;

e) mărfurile a căror valoare nu depăşeşte 3000 euro şi pentru care declaraţia vamală de export se depune la biroul vamal de ieşire;

f) – abrogat.

(2) Mărfurilor menţionate la alin. (1) li se aplică numai formalităţile vamale prevăzute a fi efectuate la biroul vamal de export. Biroul vamal de export competent încheie ulterior operaţiunea de export, în procedură manuală, pe baza documentelor justificative care confirmă că mărfurile în cauză au părăsit teritoriul vamal comunitar.

TITLUL II
Declararea mărfurilor utilizând declaraţia vamală de export sub formă electronică

Capitolul I

Formalităţi la biroul vamal de export

A. Întocmirea declaraţiei vamale de export

Art. 6 – Declararea mărfurilor pentru export se realizează prin completarea de către declarant/reprezentant, în aplicaţia ECS-RO, a DEE, potrivit dispoziţiilor cuprinse la art. 212, 213 şi 222 – 224 din Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar. DEE conţine în mod obligatoriu LRN- ul atribuit de declarant/reprezentant.

Art. 7 – După completare, DEE se transmite prin intermediul aplicaţiei ECS-RO către biroul vamal de export competent. Transmiterea DEE către biroul vamal de export se face în condiţiile prevăzute de art. 199, 592b, 592c şi 592d din Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar.

Art. 8 – (1) După transmiterea DEE, declarantul/reprezentantul depune la biroul vamal de export competent documentele însoţitoare, conform art. 221 din Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar.

(2) Documentele prevăzute la alin. (1) vor fi însoţite de un document tipărit după forma DEE din aplicaţia ECS-RO, semnat de către declarant/reprezentant.

B. Acceptarea declaraţiei vamale de export

Art. 9 – Lucrătorul vamal identifică DEE în aplicaţia ECS-RO pe baza LRN-ului şi verifică corectitudinea datelor înscrise în acest document.

Art. 10 – (1) În cazul în care respectă dispoziţiile stabilite la art. 62 din Regulamentul (CEE) nr. 2.913/1992 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar, declaraţia este acceptată, acesteia atribuindui-se MRN-ul în mod automat de către aplicaţia ECS-RO.

(2) În situaţiile prevăzute la art. 5, alin. (1), lit. a), b), c) şi f), MRN-ul se înscrie în documentele respective.

(3) Dacă declaraţia nu este acceptată, biroul vamal de export comunică prin intermediul aplicaţiei ECS-RO declarantului/reprezentantului motivele neacceptării.

C. Rectificarea declaraţiei vamale de export

Art. 11 – Declarantul/reprezentantul poate solicita rectificarea uneia sau mai multor date din declaraţie, după ce aceasta a fost acceptată de biroul vamal de export, în condiţiile prevăzute de art. 65 din Regulamentul (CEE) nr. 2.913/1992 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar.

Art. 12 – Cererea de rectificare se transmite prin intermediul aplicaţiei ECS-RO la biroul vamal de export.

Art. 13 – (1) Dacă biroul vamal de export acceptă cererea de rectificare, declarantul/reprezentantul procedează la modificarea DEE conform datelor solicitate în cerere. Declaraţia rectificată păstrează MRN-ul şi data acceptării declaraţiei iniţiale.

(2) Prevederile art. 8, alin. (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul DEE rectificate.

Art. 14 – În cazul în care biroul vamal de export respinge cererea, acesta comunică comunică prin intermediul aplicaţiei ECS-RO declarantului/reprezentantului motivele respingerii.

D. Invalidarea declaraţiei vamale de export

Art. 15 – (1) Declarantul/reprezentantul poate solicita invalidarea declaraţiei, după ce aceasta a fost acceptată de biroul vamal, în condiţiile prevăzute de art. 66 din Regulamentul CEE nr. 2.913/1992 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar şi art. 251 din Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar.

(2) Cererea de invalidare se transmite prin intermediul aplicaţiei ECS-RO la biroul vamal de export.

Art. 16 – În cazul în care biroul vamal de export respinge cererea, acesta comunică prin intermediul aplicaţiei ECS-RO declarantului/reprezentantului motivele respingerii.

E. Decizia de control

Art. 17 – În situaţia în care, în urma efectuării analizei de risc pe baza informaţiilor gestionate automat de către sistemul informatic sau a altor elemente privind operaţiunea de export, biroul vamal de export ia decizia de a nu controla documentele însoţitoare şi/sau mărfurile declarate, această decizie este menţionată în DEE, prin înscrierea în câmpul „rezultatul controlului” a codului „A2” cu semnificaţia „Considerat satisfăcător”, mărfurile urmând să primească liber de vamă.

Art. 18 – Dacă biroul vamal ia decizia de a controla documentele însoţitoare şi/sau mărfurile declarate, declaraţia este trecută în starea „sub control”. În acest caz sunt aplicabile dispoziţiile art. 240 din Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar.

F. Efectuarea controlului

Art. 19 – În situaţia prevăzută la art. 18 controlul se desfăşoară pe baza informaţiilor cuprinse în DEE şi a documentelor însoţitoare, cu respectarea prevederilor art. 68 – 72 din Regulamentul CEE nr. 2.913/1992 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar, precum şi ale art. 239 – 247 din Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar.

Art. 20 – Dacă în timpul efectuării controlului nu se constată discrepanţe între datele înscrise în DEE, documentele însoţitoare şi mărfurile examinate, lucrătorul vamal înregistrează acest rezultat în DEE prin înscrierea în câmpul „rezultatul controlului” a codului „A1” cu semnificaţia „Satisfăcător”.

Art. 21 – (1) În situaţia în care se constată discrepanţe minore între datele înscrise în DEE, documentele însoţitoare şi mărfurile examinate, acestea sunt comunicate prin intermediul aplicaţiei ECS-RO declarantului/reprezentantului, stabilindu-i-se un termen de răspuns.

(2) Biroul vamal poate efectua modificări asupra datelor cuprinse în declaraţie numai cu acceptul declarantului/reprezentantului, în acest caz mărfurile urmînd să primească liber de vamă.

(3) Dacă modificările nu sunt acceptate de declarant/reprezentant sau la expirarea termenului acordat, lucrătorul vamal poate acorda liber de vamă cu respectarea prevederilor art. 247 din Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar.

Art. 22 – Când în urma controlului biroul vamal de export constată discrepanţe majore între datele declarate şi cele constatate, acestea sunt transmise informatic declarantului/reprezentatului prin înscrierea în DEE, în câmpul „rezultatul controlului”, a codului „B1” cu semnificaţia „Nesatisfăcător”.

Art. 23 – Biroul vamal de export decide dacă discrepanţele constatate între datele înscrise în DEE, documentele anexate şi mărfurile examinate se consideră minore sau majore.

Art. 24 – Înainte de acordarea liberului de vamă lucrătorul vamal aplică, dacă este cazul, sigilii.

G. Liberul de vamă

Art. 25 – (1) Liberul de vamă se acordă conform dispoziţiilor stabilite la art. 73 şi 74 din Regulamentul (CEE) nr. 2.913/1992 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar şi ale art. 248 – art. 250 din Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar.

(2) Lucrătorul vamal tipăreşte EAD şi, după caz, ELOI, pe care le înmânează declarantului/reprezentantului, conform prevederilor art. 796a din Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar.

Art. 26 – (1) Biroul vamal de export comunică informatic declarantului/ reprezentantului că mărfurile au părăsit teritoriul vamal comunitar, după primirea mesajului „Rezultatele ieşirii” de la biroul vamal de ieşire. Forma comunicării este prevăzută în anexa nr. 1 la prezentele norme.

(2) La solicitarea declarantului/reprezentantului, biroul vamal de export certifică comunicarea prevăzută la alin. (1) prin aplicarea ştampilei şi a semnăturii.

….

Norme Tehnice privind activitatea autorităţii vamale de administrare a cotelor tarifare

NORME TEHNICE
privind activitatea autorităţii vamale de administrare a cotelor tarifare comunitare în România

CAPITOLUL I

DISPOZIŢII GENERALE

Art.1 Prezentele norme stabilesc modul de funcţionare în România a sistemului de gestionare a cotelor tarifare comunitare administrate de Direcţia Generală Impozitare şi Uniunea Vamală, denumită în continuare DG TAXUD, din cadrul Comisiei Europene.

Art.2 Sistemul de gestionare a cotelor tarifare comunitare se bazează pe principiul „primul venit, primul servit”, reglementat de art. 20 din Regulamentul Consiliului nr. 2913/1992 de stabilire a Codului Vamal Comunitar şi art. 308 lit. a) – c) din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2454 din 2 iulie 1993 privind dispoziţii de aplicare a Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 2913/92 de stabilire a Codului vamal Comunitar, cu modificările ulterioare.

Art.3 Administrarea în România a sistemului de gestionare a cotelor tarifare comunitare se face de către autoritatea vamală prin Biroul Central de Cote, denumit în continuare BCC, şi birourile vamale.

Art.4 Dispoziţiile prezentului ordin nu sunt aplicabile pentru contingentele, altele decât cotele tarifare, gestionate în baza unui certificat (licenţă) de punere în liberă circulaţie şi care sunt identificate cu numerele de referinţă : 09.0001, 09.0003, 09.3002 până la 09.3999 şi 09.4000 până la 09.4999. Acestea sunt administrate, în funcţie de organizarea pieţei, de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, sau de alte instituţii prevăzute de lege.

Art.5 Autoritatea vamală din România este informată de DG TAXUD cu privire la instituirea, blocarea, epuizarea sau redeschiderea de cote tarifare şi acordarea procentului de alocare.

CAPITOLUL II
DEFINIŢI

Art.6 În sensul prezentelor norme, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie :
Cotă tarifară – volum de mărfuri exprimat cantitativ sau valoric ce poate fi pus în liberă circulaţie cu reducerea sau exonerarea taxelor vamale;
a) Valabilitatea cotei – intervalul de timp în care pentru mărfurile ce fac obiectul cotei tarifare poate fi acceptată punerea în liberă circulaţie cu reducerea sau exonerarea taxelor vamale;
c) Sistem de cote tarifare, denumit în continuare TQS – sistem de gestionare a cotelor tarifare comunitare administrate de DG TAXUD;
d) Aplicaţie TQS – aplicaţie informatică în baza căreia se realizează procesarea datelor aferente cotelor tarifare;
e) Cerere de alocare – solicitare de aplicare a reducerii sau exonerării taxelor vamale în cadrul unei cote tarifare care constă în depunerea declaraţiei vamale completată corespunzător şi acceptată de biroul vamal;
f) TARIC – bază de date ce cuprinde un cumul de reglementări comunitare, aplicabile în domeniul vamal şi este utilizat pentru importul şi exportul mărfurilor, precum, şi în caz de nevoie, la comerţul între statele membre;
g) SMS – sistem de administrare a unei baze de date ce cuprinde specimene de ştampile şi sigilii, aplicabil în domeniul vamal.

….

Norme tehnice pentru aplicarea regimului de tranzit comunitar/comun

PARTEA I 

Prevederi generale

1. (1) Prezentele Norme tehnice se aplica regimului de tranzit comunitar intern/extern, prevăzut în Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar, cu modificările ulterioare şi Regulamentul Comisiei (CEE) nr.2454/93 din 2 iulie 1993, de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului Consiliului(CEE) nr.2913/92 de instituire a Codului Vamal Comunitar, cu modificările ulterioare (numite în continuare Codul vamal comunitar, respectiv Regulamentul vamal comunitar) şi regimului de tranzit comun, prevazut în Convenţia privind regimul de tranzit comun (numită în continuare Convenţie) la care Romania a devenit parte contractanta începând cu data de 01 ianuarie 2006.

(2) Regimul de tranzit comunitar extern se aplică mărfurilor transportate pe mijloace de transport rutiere, pe calea ferată, pe cale aeriană, pe cale maritimă sau prin conducte, în conformitate cu prevederile art. 91 şi 93 din Codul vamal comunitar şi art.340c, alin.(3), art.340e din Regulamentul vamal comunitar, respectiv:

a) mărfurilor necomunitare la intrarea pe teritoriul Comunităţii (de ex. la intrarea în Romania dintr-o ţară terţă), mărfurilor necomunitare transportate între două birouri vamale din Comunitate (de ex. intre doua birouri vamale din România);

b) mărfurilor comunitare care se exportă, în situaţiile prevăzute la art. 340c, alin.(3) din Regulamentul vamal comunitar.

(3) Regimul de tranzit comunitar intern se aplică mărfurilor comunitare transportate conform prevederilor art.163-165 din Codul vamal comunitar şi art. 340c, alin. (1)-(2), respectiv:

a) mărfurilor comunitare care circulă dintr-un punct în altul, pe teritoriul vamal al Comunităţii, cu traversarea teritoriului unei ţări terţe şi fără modificarea statutului lor vamal;

b) mărfurilor comunitare care circulă din/către teritoriul vamal al Comunităţii către/din teritoritoriul vamal în care se aplică dispoziţiile Directivei 77/388/CEE sau între teritorii în care nu se aplică dispoziţiile Directivei 77/388/CEE (referitoare la TVA).

2. (1) În aplicarea prezentelor norme, prin termenii de mai jos se înţelege:

a) birou centralizator – biroul autorităţii vamale cu următoarele funcţii principale: efectuarea procedurii de cercetare, acordarea asistenţei pentru recuperarea creanţelor, implementarea NCTS (Noul Sistem Computerizat de Tranzit), gestionarea datelor de referinţă şi asigurarea tuturor funcţiilor specifice serviciilor centrale;

b) principal obligat – persoana care îşi exprimă voinţa de a efectua o operaţiune de tranzit prin depunerea declaraţiei de tranzit prevăzute în acest scop;

c) NCTS (New Computerised Transit System) – Noul Sistem Computerizat de Tranzit;

d) NCTS_RO – aplicaţia nationala NCTS;

e) procedura alternativă – procedura bazată pe documente tipizate (declaraţia vamală în detaliu), care permite depunerea declaraţiei de tranzit atunci când nu este posibilă depunerea acesteia prin tehnici de procesare a datelor în NCTS_RO;

f) document de însoţire a tranzitului – documentul utilizat în NCTS, cu valoare de declaraţie de tranzit, care însoţeşte mărfurile până la biroul de destinaţie.

(2) Biroul centralizator funcţionează în cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor.

(3) Biroul de garanţie funcţionează în cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor pentru garanţia globală, dispensa de garanţie şi garanţia izolată pe titluri, iar în cazul utilizării celorlalte tipuri de garanţii birourile de plecare devin şi birouri de garanţie.

3. (1) Pot efectua operaţiuni de tranzit comunitar/comun în procedură T1/T2, în calitate de principal obligat, persoanele cu sediul în România care se încadreaza în una din urmatoarele situatii:

– sunt autorizate în calitate de comisionar în vamă,

– sunt autorizate să declare mărfuri în procedura simplificată de vămuire la domiciliu,

– îşi declară mărfurile în nume propriu,

– sunt societăţi de transport de mărfuri sau reprezentanţi ai unor societăţi de transport de mărfuri.

(2) În vederea obţinerii calităţii de principal obligat şi introducerii datelor de identificare în NCTS_RO, persoana transmite la Autoritatea Naţională a Vămilor:

– „Formularul de înregistrare a principalului obligat”, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 1 la prezentele norme;

„Formularul de înregistrare în NCTS”, completat cu datele de identificare, al carui model se regăseşte în anexa nr.2 la prezentele norme;

– copie după certificatul de înregistrare; 

– copie dupa un document care atesta incadrarea la una din calitatile prevazute la paragraful 1).

(3) Numărul de înregistrare şi numărul de identificare – TIN vor fi comunicate, în scris, principalului obligat.

(4) Numerele de înregistrare şi numerele de identificare – TIN, atribuite la nivel naţional pana la data intrarii in vigoare a prezentelor norme tehnice (in aplicarea procedurii T1RO) raman valabile pentru efectuarea operaţiunilor de tranzit comunitar/comun (procedura T1/T2).

4. (1) Declaraţiile de tranzit T1/T2 pot fi deschise la birourile de plecare din România şi de către principali obligaţi cu sediul în alte state membre sau in alte părţi contractante ale Convenţiei, după cum urmează:

– prin utilizarea unei garanţii izolate constituită la biroul de plecare, sau

– prin utilizarea unei garanţii globale sau a unei dispense de garanţie, în baza unui certificat de garanţie globală/dispensă eliberat de către biroul de garanţie din tara unde este constituită garanţia.

(2) În acest caz, în rubrica 50 – Principal obligat, a declaraţiei de tranzit, se înscriu datele de referinta ale principalului obligat străin, titular al garantiei (inclusiv TIN-ul).

(3) Pentru preluarea datelor despre principalul obligat străin în aplicaţia NCTS, cu cel putin 24 ore înaintea emiterii primei operaţiuni de tranzit în aplicatia NCTS este obligatorie transmiterea prin fax, la Autoritatea Naţională a Vămilor – Biroul centralizator, a următoarelor documente:

„Formularul de înregistrare în NCTS”, completat cu datele principalului obligat străin, inclusiv TIN-ul atribuit de ţara unde a fost constituită garanţia. Rubrica „Cod unic de înregistrare” este facultativă. Formularul trebuie semnat şi ştampilat de către principalul obligat străin sau de reprezentantul acestuia în Romania, caz in care se anexeaza si contractul de reprezentare.

– Copie după Certificatul de garanţie globală sau de dispensă de garanţie (TC31 sau TC33) al principalului obligat străin.

(4). În aplicarea regimului vamal de tranzit comunitar/comun la nivelul Autorităţii Naţionale a Vămilor, funcţionează Serviciul Tranzit Vamal care îndeplineşte atribuţiuni specifice unui Birou Centralizator – pentru procedura de cercetare şi confirmarea declaraţiilor de tranzit şi următoarele structuri subordonate acestuia:

• Biroul de Garanţie – pentru garanţia globală/dispensa de garanţie şi garanţia izolată prin titluri;

• Compartimentul Asistenţă Vamală de Specialitate care îndeplineşte atribuţiuni specifice de Help-Desk NCTS.

PARTEA A II A 

GARANŢII 

Capitolul I 

Autorizarea în vederea utilizării garanţiei globale, 

a garanţiei globale de sumă redusă şi a dispensei de garanţie 

Secţiunea 1 

Dispoziţii generale 

5. (1) Autorizaţia se acordă numai principalilor obligaţi care:

a) sunt stabiliţi în ţara în care este constituită garanţia, respectiv au sediul în România;

b) folosesc în mod regulat regimul de tranzit comunitar/comun;

c) nu au comis infracţiuni grave sau repetate la adresa legislaţiei vamale sau fiscale ;

d) dispun de evidenţe care să permită autorităţii vamale să efectueze un control eficace.

(2) Se consideră că un principal obligat „foloseşte în mod regulat” regimul de tranzit, în situaţia în care efectuează cel puţin 100 de operaţiuni de tranzit într-un an calendaristic.

6. Autorizaţia se acordă de către Autoritatea Naţională a Vămilor la propunerea biroului de garanţie.

7. Anexa I a Apendicelui I al Convenţiei/Anexa 44c din Regulamentul vamal comunitar cuprinde lista mărfurilor care prezintă riscuri crescute de fraudă (marfuri sensibile), cantităţile de la care aceste mărfuri devin sensibile şi suma garanţiei ce trebuie constituită obligatoriu pe unitatea de măsură.

8. Pentru a fi autorizat să utilizeze garanţia globală de sumă redusă sau dispensa de garanţie, principalul obligat trebuie să facă dovada că îndeplineşte criteriile prevăzute la art. 57, respectiv Anexa III, Apendicele I din Convenţie/Anexa 46b din Regulamentul vamal comunitar.

Secţiunea a 2-a 

Procedura de autorizare 

A. Dosarul de autorizare 

9. Principalul obligat trebuie să prezinte în scris o cerere de autorizare datată şi semnată care să cuprindă:

– datele de identificare ale societăţii;

– biroul/birourile de plecare din România unde va depune documente T1/T2;

– informaţii referitoare la frecvenţa utilizării regimului de tranzit;

– felul mărfurilor care vor face obiectul documentelor T1/T2;

– tipul de simplificare cerut, respectiv utilizarea garanţiei globale pentru mărfuri nesensibile şi/sau sensibile, nivelul care se solicita din suma de referinţă (100%, 50% sau 30%) sau, dispensa de garantie;

– orice alte informaţii care să permită autorităţii vamale sa stabileasca în ce măsură principalul obligat îşi poate respecta obligaţiile asumate in calitate de titular al regimului de tranzit.

10. (1) Cererea de autorizare trebuie însoţită de următoarele documente:

a) pentru autorizarea în vederea utilizării garanţiei globale pentru mărfuri nesensibile, la 100% din suma de referinţă:

– aviz de la biroul vamal sau birourile vamale că nu este înregistrat cu debite în evidenţa contabilă a acestora;

– situaţia operaţiunilor de tranzit efectuate în anul precedent, conform următorului model:

Luna Nr. de operaţiuni Valoarea mărfurilor tranzitate în euro Nivelul taxei vamale cel mai ridicat (%) Garanţia aferentă mărfurilor tranzitate în RON Suma taxelor vamale, TVA şi accize pentru săptămâna cea mai reprezentativă (RON)
Ianuarie
Februarie
Martie
Aprilie
Mai
Iunie
Iulie
August
Septembrie
Octombrie
Noiembrie
Decembrie
Total
Suma de referinţă propusă:

– documentele prevăzute la litera a) şi ultimul bilanţ contabil/ultima balanţă în copie,

– copie după autorizaţia de principal obligat/formularul de înregistrare a numărului de identificare care atestă anii de experienţă în utilizarea regimului de tranzit,

c) pentru autorizarea în vederea utilizării garanţiei globale pentru mărfuri nesensibile la 30% din suma de referinţă:

– toate documentele prevăzute la literele a) şi b);

– aviz de la biroul vamal/birourile vamale că nu figurează cu operaţiuni de tranzit neîncheiate până la o dată stabilită cu 30 zile înainte de data depunerii cererii de autorizare;

– dovezi din care să rezulte că atinge un nivel ridicat de cooperare cu autoritatea vamală, respectiv îndeplineşte două din condiţiile următoare:

• este autorizat pentru accesul direct la aplicaţia NCTS;

• înscrie pe declaraţia de tranzit date suplimentare, altele decât cele obligatorii (încadrarea tarifară a mărfurilor, suma exactă a garanţiei, valoarea mărfurilor tranzitate). În cazul în care principalul obligat prezintă declaraţia de tranzit la mai multe birouri vamale de plecare, este obligatorie depunerea unei declaraţii angajament, din care să rezulte ce date suplimentare se angajează să înscrie în declaraţia de tranzit;

• prezintă declaraţia de tranzit la un singur birou vamal de plecare.

d) pentru autorizarea în vederea dispensei de garanţie pentru mărfuri nesensibile, este obligatoriu ca principalul obligat să fi utlizat garanţia globală sau garanţia izolată, pentru operaţiunile de tranzit efectuate cu cel puţin trei ani în urmă. Se vor prezenta toate documentele prevăzute la literele a), b) şi c) şi dovezi din care să rezulte că îşi poate gestiona transporturile, respectiv:

• copie licenţă de transport, dacă efectuează el însuşi transporturile,

• copie contracte de transport pe termen lung încheiate cu societăţi de transport.

dovezi care să ateste capacitatea financiară suficientă pentru a-şi îndeplini angajamentele sale, respectiv scrisoare de bonitate eliberată de un garant.

e) pentru autorizarea în vederea utilizarii garanţiei globale pentru mărfurile sensibile la 100% din suma de referinţă:

– aviz de la biroul vamal/birourile vamale că nu are debite înregistrate în evidenţa contabilă a acestuia/acestora,

– balanţa mărfurilor sensibile tranzitate

• Calculul garanţiei se va face în funcţie de valorile cuprinse în coloana a 5-a a Anexei I la Apendicele I al Convenţiei/ Anexa 44C din Regulamentul vamal comunitar.

– ultimul bilanţ contabil/ultima balanţă contabilă,

– dovezi din care să rezulte că atinge un nivel ridicat de cooperare cu autoritatea vamală conform celor menţionate la litera c) fie,

– dovezi că îşi poate gestiona transporturile, conform celor menţionate la litera d).

f) pentru autorizarea în vederea utilizării garanţiei globale pentru mărfuri sensibile, la 50% din suma de referinţă:

– aviz de la biroul vamal că nu are debite înregistrate în evidenţa contabilă a biroului vamal de plecare;

– balanţa mărfurilor sensibile tranzitate

– dovada din care rezultă că a utilizat regimul de tranzit pe parcursul a 2 ani (respectiv copie autorizaţie principal obligat/formular de înregistrare a numărului de identificare);

…..

Conventia Privind Regimul de Tranzit Comun

CONVENŢIA PRIVIND REGIMUL DE TRANZIT COMUN ÎNCHEIATĂ LA 20 MAI 1987, LA INTERLAKEN

REPUBLICA AUSTRIA, REPUBLICA FINLANDA, REPUBLICA ISLANDA, REGATUL NORVEGIEI, REGATUL SUEDIEI, CONFEDERAŢIA ELVEŢIANĂ, denumite în continuare ţările AELS şi COMUNITATEA ECONOMICĂ EUROPEANĂ,
denumită în continuare Comunitatea, Având în vedere Acordurile de liber schimb încheiate între Comunitate şi fiecare din ţările AELS;

Având în vedere Declaraţia comună pentru crearea unui Spaţiu Economic European, adoptată de miniştrii ţărilor AELS şi de statele membre ale Comunităţii, precum şi de Comisia Comunităţilor Europene la Luxemburg, la 9 aprilie 1984, în special pentru simplificarea formalităţilor la frontiere şi a regulilor de origine;

Având în vedere Convenţia privind simplificarea formalităţilor în comerţul cu mărfuri, încheiată între ţările AELS şi Comunitate, care introduce un document administrativ unic pentru a fi utilizat în aceste schimburi;

Având în vedere că introducerea acestui document unic utilizat în cadrul unui regim de tranzit comun pentru transportul mărfurilor între Comunitate şi ţările AELS şi între ţările AELS ar conduce la simplificări;

Având în vedere că modalitatea cea mai adecvată de a atinge acest obiectiv este să se extindă ţărilor AELS care nu aplică regimul de tranzit utilizat în prezent la transporturile de mărfuri în interiorul Comunităţii, între Comunitate şi Elveţia sau Austria, şi între Austria şi Elveţia;

Având în vedere, de asemenea, „Decizia de tranzit nordic” aplicată între Finlanda, Norvegia şi Suedia,

AU HOTĂRÂT să încheie următoarea Convenţie:

1 Rectificare la Convenţie (JOCE L. 243 din 27.08.87, p.50)

Dispoziţii generale

Articolul 1

1. Prezenta convenţie stabileşte măsuri pentru transportul mărfurilor în tranzit între Comunitate şi ţările AELS, precum şi între ţările AELS, incluzând, după caz, mărfurile transbordate, reexpediate sau antrepozitate şi introduce în acest scop un regim de tranzit comun, indiferent de natura şi originea mărfurilor.

2. Fără a aduce atingere dispoziţiilor prezentei convenţii, în special cele privind garanţia, mărfurile care circulă în interiorul Comunităţii se consideră ca fiind plasate în regim de tranzit comunitar.

3. Sub rezerva dispoziţiilor art. 7–12, regulile privind regimul de tranzit comun sunt prezentate în apendicele I şi II.

4. Declaraţiile şi documentele de tranzit utilizate în scopul regimului de tranzit comun trebuie să fie în conformitate şi întocmite în baza dispoziţiilor apendicelui III.

Articolul 2

1. RegimuldetranzitcomunestedescrisîncontinuarecaproceduraT1sauprocedura T2, după caz.

2. Procedura T1 se poate aplica tuturor mărfurilor transportate conform dispoziţiilor art.1 paragraful (1).

3. Procedura T2 nu se aplică mărfurilor transportate conform dispoziţiilor art.1 paragraful (1):

  1. (a)  în Comunitate:
    decât în cazul în care mărfurile sunt mărfuri comunitare. Prin “mărfuri comunitare” se înţelege mărfurile:

    • –  care au fost obţinute în totalitate pe teritoriul vamal al Comunităţii fărăadăugare de mărfuri provenite din ţări terţe sau din teritorii care nu fac partedin teritoriul vamal al Comunităţii,
    • –  provenite din ţări sau din teritorii care nu fac parte din teritoriul vamal alComunităţii şi care au fost puse în liberă circulaţie într-un stat membru,
    • –  obţinute pe teritoriul vamal al Comunităţii, fie din mărfuri vizate exclusiv la aldoilea alineat, fie din mărfuri vizate la primul şi al doilea alineat.
      Totuşi, fără a afecta prevederile prezentei convenţii sau alte Acorduri încheiate de Comunitate, mărfurile care, cu toate că îndeplinesc condiţiile stabilite în unul din cele trei alineate precedente, sunt reintroduse în teritoriul vamal al Comunităţii, după ce au fost exportate în afara acestui teritoriu, nu sunt considerate mărfuri comunitare.
  2. (b)  într-o ţară AELS:
    decât în cazul în care mărfurile au ajuns în acea ţară AELS în procedura T2 şi sunt reexpediate în condiţiile speciale prevăzute la art. 9.

4. Dispoziţiile speciale prevăzute în prezenta convenţie şi referitoare la plasarea mărfurilor în procedura T2 se aplică şi la emiterea documentelor care stabilesc statutul comunitar al mărfurilor, iar mărfurile sub acoperirea unui asemenea document vor fi tratate la fel ca mărfurile transportate în procedura T2, fără a fi însă necesar ca documentul ce stabileşte statutul comunitar al mărfurilor să însoţească mărfurile.

Articolul 3

1. Însensulprezenteiconvenţii,termenul:

  1. (a)  „tranzit” reprezintă un regim de circulaţie în virtutea căruia mărfurile sunt transportate, sub controlul autorităţilor competente, de la un birou al unei părţi contractante la un birou al aceleiaşi părţi contractante sau al altei părţi contractante, cu traversarea cel puţin a unei frontiere;
  2. (b)  „ţară” reprezintă orice ţară AELS, orice stat membru al Comunităţii sau orice alt stat care a aderat la prezenta convenţie;
  3. (c)  „ţară terţă” reprezintă orice stat care nu este parte contractantă la prezenta convenţie.

2. De la data la care aderarea unei ţări în calitate de parte contractantă nouă devine efectivă, în conformitate cu art.ul 15bis, orice referinţă la ţările AELS făcută în prezenta convenţie se aplică acestei ţări mutatis mutandis şi aceasta numai în termenii prezentei convenţii.

3. În aplicarea reglementărilor prezentei convenţii pentru procedurile T1 sau T2, ţările AELS şi Comunitatea şi statele sale membre au aceleaşi drepturi şi aceleaşi obligaţii.

Articolul 4

1. Prezenta convenţie nu aduce atingere aplicării oricărui alt acord internaţional referitor la regimul de tranzit, fără a prejudicia limitele acestei aplicări în ce priveşte transporturile de mărfuri dintr-un punct în altul al Comunităţii şi limitele la emiterea documentelor care atestă statutul comunitar al mărfurilor.

2. Prezenta convenţie nu aduce atingere nici:
(a) circulaţiei mărfurilor în regim de admitere temporară şi (b) acordurilor privind traficul de frontieră4.

Articolul 5

În absenţa unui acord între părţile contractante şi o ţară terţă vizând aplicarea procedurii T1 sau T2 la traversarea acestei ţări terţe de către mărfurile care circulă între părţile contractante această procedură nu se aplică transporturilor pe teritoriul ţării terţe în cauză, decât în măsura în care traversarea acesteia din urmă se efectuează sub

2 Modificat prin Recomandarea nr. 1/1991, din 19.09.1991 (JOCE L.25 din 02.02.1993, pg.30) 3 Modificat prin Recomandarea nr. 1/1993, din 23.09.1993 (JOCE L.36 din 14.02.1996, pg.30) 4 Modificat prin Recomandarea nr. 1/1991, din 19.09.1991 (JOCE L.25 din 02.02.1993, pg.33)

acoperirea unui document de transport unic întocmit pe teritoriul unei părţi contractante, iar efectul regimului menţionat este suspendat pe teritoriul ţării terţe.

Articolul 6

Sub rezerva existenţei garanţiei aplicării măsurilor la care sunt supuse mărfurile, ţările au posibilitatea să instaureze între ele, pe calea unor aranjamente bilaterale sau multilaterale în cadrul procedurii T1 sau T2, proceduri simplificate conform criteriilor ce urmează să fie stabilite aşa cum se cere în apendicele I5 şi aplicabile anumitor tipuri de trafic sau întreprinderi.

Aceste aranjamente se comunică Comisiei Comunităţilor Europene şi celorlalte ţări.

Aplicarea regimului de tranzit

Articolul 7

1. Cu condiţia respectării tuturor dispoziţiilor speciale din prezenta convenţie, birourile competente din ţările AELS sunt împuternicite să-şi asume funcţiile de birouri de plecare, de tranzit, de destinaţie şi de garanţie.

2. Birourile competente din statele membre ale Comunităţii sunt împuternicite să accepte declaraţii T1 sau T27 pentru tranzitul către un birou de destinaţie situat într-o ţară AELS. Sub rezerva tuturor dispoziţiilor speciale din prezenta convenţie, acestea sunt, de asemenea, împuternicite să emită pentru mărfurile expediate către o ţară AELS documente care să ateste statutul comunitar al acestor mărfuri.

3. Atuncicândmaimultetransporturidemărfurisuntgrupateşiîncărcateîntr-unmijloc de transport unic8 şi sunt expediate grupat, printr-o singură operaţiune T1 sau T2, de către un principal obligat, de la acelaşi birou de plecare la acelaşi birou de destinaţie şi livrate aceluiaşi destinatar, o parte contractantă poate solicita ca, în afară de cazurile excepţionale, justificate corespunzător, trimiterile să figureze pe aceeaşi declaraţie T1 sau T2, cu listele de încărcătură corespunzătoare.

4. Fără a aduce atingere obligaţiilor legate de justificarea eventuală a statutului comunitar al mărfurilor, persoanele care întocmesc formalităţile de export la un birou de frontieră al uneia din părţile contractante pot să nu plaseze mărfurile sub procedura T1 sau T2, indiferent de regimul vamal în care urmează a fi plasate mărfurile la biroul vamal de frontieră vecin.

5. Fără a aduce atingere obligaţiei de justificare eventuală a statutului comunitar al mărfurilor, biroul de frontieră al părţii contractante, unde sunt întocmite formalităţile de export poate refuza plasarea mărfurilor în procedura T1 sau T2, dacă această procedură urmează să înceteze la biroul vamal de frontieră vecin.

5 Modificat prin Decizia nr. 1/2000, din 20.12.2000 (JOCE L.9 din 12.01.2001)
6 Modificat prin Recomandarea nr. 1/1991, din 19.09.1991 (JOCE L.25 din 02.02.1993, pg.31) 7 Modificat prin Decizia nr. 1/2000, din 20.12.2000 (JOCE L.9 din 12.01.2001)
8 Modificat prin Decizia nr. 1/2000, din 20.12.2000 (JOCE L.9 din 12.01.2001)
9 Modificat prin Recomandarea nr. 1/1991, din 19.09.1991 (JOCE L.25 din 02.02.1993, pg.31)

Articolul 8

Mărfurile expediate sub acoperirea unei proceduri T1 sau T210 nu pot face obiectul nici unui adaos, sustragere sau înlocuire, în special atunci când expedierile sunt fracţionate, transbordate sau grupate.

Articolul 9

1. Mărfurile introduse într-o ţară AELS în procedura T2 şi susceptibile de a fi reexpediate sub aceeaşi procedură, trebuie să rămână permanent sub controlul autorităţii vamale a ţării respective, cu scopul de a li se garanta păstrarea identităţii şi integrităţii.

2. În cazul în care astfel de mărfuri sunt reexpediate dintr-o ţară AELS după ce au fost plasate în acea ţară AELS sub alt regim vamal decât cel de tranzit sau de antrepozitare, acestor mărfuri nu li se poate aplica procedura T2.

Această dispoziţie nu se aplică, totuşi, mărfurilor admise temporar în vederea prezentării la o expoziţie, târg sau altă manifestare publică similară şi care nu au suferit alt tratament decât cel necesar menţinerii lor în starea iniţială sau constând din fracţionarea loturilor expediate.

3. Încazulîncaremărfurilesuntreexpediatedintr-oţarăAELSdupăceaufostplasate sub regim de antrepozit, procedura T2 nu poate fi aplicată decât în următoarele condiţii:

– dacă mărfurile nu au fost antrepozitate pe o perioadă mai mare de cinci ani; totuşi, în ceea ce priveşte mărfurile menţionate în capitolele 1-24 din Nomenclatura pentru clasificarea mărfurilor în tarifele vamale (Convenţia internaţională privind sistemul armonizat de descriere şi codificare a mărfurilor din 14 iunie 1983), acest interval este limitat la şase luni,

– dacă mărfurile au fost depozitate în locuri speciale şi nu au suferit alt tratament decât cel necesar menţinerii lor în starea iniţială sau constând din fracţionarea loturilor expediate fără înlocuirea ambalajului,

– dacă orice tratament la care au fost supuse s-a efectuat sub supraveghere vamală.

4. Orice declaraţie T2 acceptată11 sau orice document care certifică statutul comunitar al mărfurilor, eliberat de un birou competent al unei ţări AELS trebuie să poarte o referinţă la declaraţia T212 sau la documentul corespunzător care certifică statutul comunitar al mărfurilor, în baza căruia mărfurile au intrat în ţara AELS şi să conţină toate menţiunile speciale ce apar pe acestea.

Articolul 10

10 Modificat prin Decizia nr. 1/2000, din 20.12.2000 (JOCE L.9 din 12.01.2001)
11 Modificat prin Decizia 1/2000, din 20.12.2000 (JOCE L.9 din 12.01.2001)
12 Modificat prin Decizia 1/2000, din 20.12.2000 (JOCE L.9 din 12.01.2001)
13 Modificat prin Recomandarea 1/1991, din 19.09.1991 (JOCE L.25 din 02.02.1993, pg.31)

1. Dacă la paragraful (2) de mai jos sau în apendice nu se prevede altceva, orice operaţiune T1 sau T2 trebuie să fie acoperită de o garanţie valabilă pentru toate părţile contractante implicate în operaţiunea respectivă.

2. Dispoziţiile paragrafulul 1 se aplică fără a aduce atingere dreptului:

(a) părţilor contractante de a conveni între ele să renunţe la garanţie pentru operaţiunile T1 sau T2 care implică numai teritoriile lor;

(b) unei părţi contractante de a nu solicita garanţie pentru partea din operaţiunea T1 sau T2 dintre biroul de plecare şi primul birou de tranzit.

Articolul 11
Ca regulă generală, identificarea mărfurilor se asigură prin sigilare.

Se sigilează următoarele:

spaţiul care conţine mărfurile, când mijlocul de transport a fost deja agreat prin aplicarea altor reglementări sau a fost recunoscut de către biroul de plecare ca fiind corespunzător pentru sigilare;

fiecare colet în parte în alte cazuri.

3. dacă:

  1. (a)  pot fi sigilate în mod simplu şi eficace;
  2. (b)  sunt construite astfel încât nici o marfă să nu poată fi sustrasă sau introdusă fără efracţie care să lase urme vizibile sau fără ruperea sigiliilor;
  3. (c)  nu conţine nici un spaţiu ascuns care să permită ascunderea unor mărfuri;
  4. (d)  spaţiile rezervate pentru încărcare sunt uşor accesibile pentru inspecţia autorităţilor competente.

4. Biroul de plecare poate renunţa la sigilare dacă, având în vedere alte eventuale măsuri de identificare, descrierea mărfurilor din declaraţia T1 sau T2 sau din documentele suplimentare permite identificarea acestora15.

Articolul 12

1. Până la convenirea asupra unei proceduri pentru schimbul de informaţii statistice care să asigure ţărilor AELS şi statelor membre ale Comunităţii datele necesare pentru realizarea statisticilor lor de tranzit, o copie suplimentară a exemplarului nr. 4 al

14 Abrogat prin Decizia 1/2000, din 20.12.2000 (JOCE L.9 din 12.01.2001)
15 Modificat prin Recomandarea 1/1991, din 19.09.1991 (JOCE L.25 din 02.02.1993, pg.32)

Mijloacele de transport pot fi recunoscute ca fiind corespunzătoare pentru sigilare

declaraţiei T1 sau T216 se înaintează, pentru scopuri statistice, cu excepţia cazului în care una din părţile contractante nu dispune altfel:

a) la primul birou de tranzit din fiecare ţară AELS;

b) la primul birou de tranzit din Comunitate pentru mărfurile care fac obiectul unei operaţiuni T1 sau T2 care începe într-o ţară AELS.

2. Totuşi, nu se solicită copia suplimentară sus menţionată atunci când mărfurile sunt transportate în condiţiile menţionate la Titlul III, Capitolul VIII din apendicele I17.

3. Principalul obligat sau reprezentantul său abilitat furnizează, la solicitarea departamentelor naţionale responsabile cu statisticile de tranzit, toate informaţiile referitoare la declaraţiile T1 sau T218 necesare la realizarea acestor statistici.

Asistenţa administrativă

Articolul 13

1. Autorităţile competente din ţările interesate îşi comunică reciproc toate informaţiile de care dispun şi care prezintă importanţă, în vederea asigurării aplicării corecte a prezentei convenţii.

2. Atunci când este necesar, autorităţile competente ale ţărilor interesate îşi comunică reciproc constatările, documentele, rapoartele, procesele verbale şi informaţiile referitoare la toate operaţiunile de transport efectuate în procedură T1 sau T2, precum şi neregulile şi infracţiunile comise privind acest regim.

În plus, atunci când este necesar, ele îşi comunică reciproc constatările referitoare la mărfurile pentru care este prevăzută asistenţă administrativă şi care au făcut obiectul unui regim de antrepozit.

3. În cazul unor suspiciuni de nereguli sau infracţiuni privind mărfurile introduse într-o ţară care provin dintr-o altă ţară sau care au tranzitat printr-o ţară sau care au fost depozitate în regim de antrepozit, autorităţile competente ale ţărilor respective îşi comunică reciproc, la cerere, toate informaţiile privind:

a) condiţiile în care au fost transportate aceste mărfuri:

– indiferent de modul lor de reexpediere, când acestea au sosit în ţara în care se face solicitarea, sub procedură T1 sau T219, sau sub un document care certifică statutul comunitar al mărfurilor,

sau

– indiferent de modul de introducere, când acestea au fost reexpediate din această ţară, însoţite de un document T1 sau T2 sau sub un document care certifică statutul comunitar al mărfurilor;

16 Modificat prin Decizia 1/2000, din 20.12.2000 (JOCE L.9 din 12.01.2001) 17 Modificat prin Decizia 1/2000, din 20.12.2000 (JOCE L.9 din 12.01.2001) 18 Modificat prin Decizia 1/2000, din 20.12.2000 (JOCE L.9 din 12.01.2001) 19 Modificat prin Decizia 1/2000, din 20.12.2000 (JOCE L.9 din 12.01.2001)

b) condiţiile de antrepozitare a acelor mărfuri când au ajuns în ţara către care se face solicitarea sub procedură T220 sau sub acoperirea unui document care certifică statutul comunitar al mărfurilor sau când au fost reexpediate din această ţară sub procedură T2 sau sub acoperirea unui document care certifică statutul comunitar al mărfurilor.

4. Orice solicitare efectuată conform paragrafelor (1)-(3) trebuie să precizeze cazul sau cazurile la care se referă.

5. Dacă autoritatea competentă a unei ţări solicită asistenţă pe care ea însăşi nu ar fi în măsură să o furnizeze, în cazul în care i s-ar solicita aceasta, ea va menţiona acest element în cererea sa. Este la discreţia autorităţii competente căreia i-a fost adresată cererea să dea sau nu curs solicitării.

6. Informaţiile obţinute conform paragrafelor (1)-(3) se folosesc exclusiv în scopurile prezentei convenţii şi primesc în ţara beneficiară aceeaşi protecţie de care se bucură informaţiile de aceeaşi natură conform legislaţiei naţionale a ţării respective. Informaţiile astfel obţinute nu pot fi utilizate în alte scopuri decât cu consimţământul scris al autorităţii competente care le-a comunicat şi cu restricţiile de orice natură precizate de autoritatea menţionată21.

Recuperarea creanţelor

Articolul 13bis

Autorităţile competente ale ţărilor în cauză îşi vor acorda una alteia asistenţă pentru recuperarea creanţelor în conformitate cu prevederile apendicelui IV, dacă aceste creanţe au apărut în legătură cu o operaţiune T1 sau T222.

Comisia mixtă

Articolul 14

1. Se instituie o Comisie mixtă în care este reprezentată fiecare parte contractantă la prezenta convenţie.

  1. Comisia mixtă se pronunţă de comun acord.
  2. Comisia mixtă se reuneşte ori de câte ori este necesar, dar cel puţin o dată pe

an. Orice parte contractantă poate solicita convocarea unei reuniuni.

4. Comisia mixtă îşi adoptă propriile reguli de procedură care conţin, inter alia, prevederi privind convocarea reuniunilor şi desemnarea preşedintelui şi definirea mandatului acestuia.

5. Comisia mixtă poate decide să instituie orice fel de sub-comitet sau grup de lucru care o poate ajuta în exercitarea funcţiunilor sale.

20 Modificat prin Decizia 1/2000, din 20.12.2000 (JOCE L.9 din 12.01.2001)
21 Modificat prin Recomandarea 1/1991, din 19.09.1991 (JOCE L.25 din 02.02.1991, pg.32) 22 Modificat prin Recomandarea 1/1994 din 11.11.1994 (JOCE L.91 din 05.04.1997, pg.17)

Articolul 15

1. Comisia mixtă răspunde de gestionarea şi aplicarea adecvată a prezentei convenţii. În acest scop, ea este informată în mod regulat de către părţile contractante cu privire la experienţa dobândită în aplicarea prezentei convenţii, şi face recomandări iar, în cazurile prevăzute la paragraful (3), adoptă decizii.

  1. Comisia recomandă, în special:a) amendamente la prezenta convenţie, altele decât cele menţionate la paragraful (3);b) orice altă măsură în vederea aplicării acesteia.
  2. Comisia mixtă adoptă prin decizie:a) amendamente la apendice; b) abrogat23;c) alte amendamente la prezenta convenţie care decurg din modificările la apendice;d) măsurile tranzitorii cerute în cazul aderării de noi state membre la Comunitate;e) invitarea către ţări terţe conform art. 3, paragraful (1), lit. c), în vederea aderării lor la prezenta convenţie, în conformitate cu art. 15bis24.

Deciziile luate în conformitate cu lit.a) – d) sunt puse în practică de părţile contractante în conformitate cu propria lor legislaţie25.

4. Dacă reprezentantul unei părţi contractante în cadrul Comisiei mixte a acceptat o decizie cu condiţia îndeplinirii unor cerinţe constituţionale, această decizie intră în vigoare, dacă nu se prevede o dată specifică, în prima zi a celei de-a doua luni de la notificarea privind ridicarea rezervei respective.

5. Deciziile comisiei mixte, la care se face referire la paragraful (3), lit.e) prin care se invită ţări terţe să adere la convenţie vor fi trimise Secretariatului general al Consiliului Comunităţilor Europene, care le va comunica ţărilor terţe în cauză, împreună cu textul convenţiei în vigoare la acea dată26.

6. De la data la care se face referire la paragraful 5, ţările terţe în cauză pot fi reprezentate în comisia mixtă, subcomitete şi grupuri de lucru prin observatori27.

23 Abrogat prin Decizia 1/2000, din 20.12.2000 (JOCE L.9 din 12.01.2001)
24 Modificat prin Recomandarea 1/1993, din 23.09.1993 (JOCE L.36 din 14.02.1996, p.33) 25 Înlocuit prin Decizia 3/1997 din 23.07.1997 (JOCE L.238 din 29.08.1997, p.30)
26 Înlocuit prin Decizia 3/1997 din 23.07.1997 (JOCE L.238 din 29.08.1997, p.30)
27 Completat prin Recomandarea 1/1993, din 23.09.1993 (JOCE L.36 din 14.02.1996, p.33)

Aderarea ţărilor terţe

Articolul 15bis

1. Orice ţară terţă poate deveni parte contractantă la prezenta Convenţie dacă este invitată să o facă de către depozitarul convenţiei, ca urmare a hotărârii comisiei mixte.

2. Ţara terţă invitată devine parte contractantă la prezenta convenţie prin depunerea unui instrument de aderare la Secretariatul general al Consiliului Comunităţilor Europene. Instrumentul va fi însoţit de o traducere a convenţiei în limba (ile) oficială (le) a(le) ţării terţe care aderă.

3. Aderarea va deveni efectivă în prima zi a celei de-a doua luni următoare depunerii instrumentului de aderare.

4. Depozitarul va notifica tuturor părţilor contractante data la care a fost depus instrumentul de aderare precum şi data la care aderarea va intra în vigoare.

5. Recomandările şi deciziile comisiei mixte, la care se face referire la art. 15, paragrafele 2 şi 3, adoptate de către comisia mixtă între data la care se face referire la paragraful 1 al acestui articol şi data la care aderarea devine efectivă vor fi de asemenea comunicate ţării terţe invitate, prin Secretariatul general al Consiliului Comunităţilor Europene.

O declaraţie de acceptare a acestor acte va fi inserată fie în instrumentul de aderare, fie într-un instrument separat depus la Secretariatul general al Consiliului Comunităţilor Europene într-un termen de şase luni de la comunicare. Dacă această declaraţie nu este depusă în cadrul acestui termen, aderarea va fi considerată nulă.

Dispoziţii diverse şi dispoziţii finale

Articolul 16

Fiecare parte contractantă ia măsurile corespunzătoare privind asigurarea aplicării efective şi armonioase a dispoziţiilor prezentei convenţii, luând în considerare necesitatea de a reduce, pe cât posibil, formalităţile impuse operatorilor şi de a ajunge la soluţionarea corespunzătoare a oricăror dificultăţi ce ar apărea în aplicarea dispoziţiilor respective.

Articolul 17

Părţile contractante se informează reciproc asupra dispoziţiilor pe care le adoptă în vederea aplicării prezentei convenţii.

Articolul 18

Dispoziţiile prezentei convenţii nu contravin interdicţiilor sau restricţiilor de import, export sau de tranzit al mărfurilor, impuse de părţile contractante sau de statele membre ale

28 Completat prin Recomandarea 1/93 din 23.09.1993 (JOCE L.36 din 14.02.1996, p.33)

Comunităţii şi justificate de moralitatea publică, de ordinea şi siguranţa publică, de protecţia sănătăţii şi a vieţii persoanelor, animalelor sau plantelor, de protecţia patrimoniului naţional de valoare artistică, istorică sau arheologică sau de protecţia proprietăţii industriale sau comerciale.

Articolul 19
Apendicele la prezenta convenţie fac parte integrantă din aceasta29.

Articolul 20

1. Prezenta convenţie se aplică, pe de o parte teritoriilor pe care se aplică Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene şi în conformitate cu condiţiile prevăzute de tratatul menţionat şi pe de altă parte teritoriilor ţărilor AELS.

2. Prezenta convenţie se aplică, de asemenea, principatului Liechtenstein atât timp cât acesta rămâne legat de Confederaţia Elveţiană printr-un tratat de uniune vamală.

Articolul 21

Orice parte contractantă poate denunţa prezenta convenţie cu un preaviz de douăsprezece luni adresat în scris depozitarului, care va notifica toate celelalte părţi contractante.

Articolul 22

1. Prezenta convenţie întră în vigoare la 1 ianuarie 1988, cu condiţia ca părţile contractante să-şi depună instrumentele de acceptare, înainte de 1 noiembrie 1987, la secretariatul Consilului Comunităţilor Europene care face oficiul de depozitar.

2. Dacă prezenta convenţie nu intră în vigoare la 1 ianuarie 1988, ea intră în vigoare în prima zi a lunii a doua de la depunerea ultimului instrument de acceptare.

3. Depozitarul comunică data depunerii instrumentului de acceptare al fiecărei părţi contractante şi data intrării în vigoare a prezentei convenţii.

Articolul 23

1. Odată cu intrarea în vigoare a prezentei convenţii, acordurile din 30 noiembrie 1972 şi din 23 noiembrie 1972 privind aplicarea reglementărilor tranzitului comunitar, încheiate de Austria şi, respectiv, Elveţia cu Comunitatea, precum şi acordul din 12 iulie 1977 privind extinderea aplicării reglementărilor referitoare la tranzitul comunitar îşi încetează valabilitatea.

2. Acordurile menţionate la paragraful 1 continuă, totuşi, să se aplice la operaţiunile T1 sau T2 începute înainte de intrarea în vigoare a prezentei convenţii.

3. „Decizia de tranzit nordic” aplicată între Finlanda, Norvegia şi Suedia îşi încetează valabilitatea la data intrării în vigoare a prezentei convenţii.

29 Înlocuit prin Decizia nr. 3/97 din 23.07.1997 (JOCE L.238 din 29.08.1997, p.30)

Articolul 24

Prezenta convenţie, întocmită într-un exemplar în limbile daneză, olandeză, engleză, franceză, germană, greacă, italiană, portugheză, spaniolă, finlandeză, islandeză, norvegiană şi suedeză, toate textele având aceeaşi valabilitate, se depune la arhivele Secretariatului General al Consiliului Comunităţilor Europene, care trimite o copie autentificată a acesteia fiecărei părţi contractante.

Ordin pentru aprobarea normelor de autorizare a regimurilor vamale economice

ORDIN PENTRU APROBAREA NORMELOR DE AUTORIZARE A REGIMURILOR VAMALE ECONOMICE

În aplicarea Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 2913/1992 a Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar şi a Regulamentului Comisiei (CEE) nr. 2454/1993 din 2 iulie 1993 de instituire a dispoziţiilor de aplicare a Codului vamal comunitar, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 5 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 532/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale a Vămilor,

Vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:
Art. 1 – Se aprobă normele de autorizare a regimurilor vamale economice, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2 – Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
VICEPREŞEDINTE GELU ŞTEFAN DIACONU
Bucureşti 30.08.2007 Nr. 7789
1 Modificat şi completat prin Ordinul Vicepreşedintelui A.N.A.F. nr. 8191 din 25 septembrie 2007, Ordinul Vicepreşedintelui A.N.A.F. nr. 349 din 8 februarie 2008 şi Ordinul Vicepreşedintelui A.N.A.F. nr. 2800 din 11 noiembrie 2009

NORME de autorizare a regimurilor vamale economice
CAPITOLUL I DISPOZIŢII GENERALE

Art. 1 – Prezentele norme stabilesc procedurile aplicabile la autorizarea regimurilor vamale economice pe teritoriul vamal al României.

CAPITOLUL II CEREREA DE AUTORIZARE

Art. 2 –

Art. 3 – (1) Autorizarea în procedură normală pe baza unei cereri înaintate autorităţii vamale, este obligatorie când se solicită:

a) autorizarea regimului de antrepozit vamal;

b) autorizarea regimului de perfecţionare activă sau de transformare sub control vamal, când este necesară verificarea condiţiilor economice;

c) autorizarea regimului de perfecţionare activă în cazul utilizării mărfurilor echivalente;

d) autorizarea regimului de perfecţionare pasivă pentru orice operaţiune, cu excepţia celor referitoare la reparaţii sau a celor privind mărfuri fără caracter comercial.

e) emiterea unei autorizaţii unice pentru regimul de antrepozit vamal, perfecţionare activă, perfecţionare pasivă sau transformare sub control vamal.

ANEXĂ

Utilizarea unui regim vamal economic de antrepozitare vamală,

perfecţionare activă, transformare sub control vamal, admitere temporară şi perfecţionare pasivă se autorizează de autoritatea vamală pe baza unei cereri înaintate acesteia de către solicitant

SECŢIUNEA 2.1. PROCEDURA NORMALĂ DE AUTORIZARE

(2) Când autoritatea vamală consideră că informaţiile ce figurează în cererea de autorizare în procedură normală sunt insuficiente, poate cere solicitantului să comunice date suplimentare.

Art. 4 – Autoritatea vamală competentă poate solicita depunerea unei cereri în procedură normală şi în cazul mărfurilor care, în mod normal fac excepţie de la aplicarea acestor dispoziţii, când consideră necesară această măsură pentru desfăşurarea în condiţii optime a supravegherii vamale a operaţiunilor, cum sunt:

(a) admiterea temporară a mărfurilor, altele decât cele enumerate la art. 556 – 577 din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2454/1993 sau,

(b) mărfurile prevăzute la art. 578 din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2454/1993 care nu îndeplinesc condiţiile stabilite prin art. 556 – 577, atunci când sunt importate cu titlu ocazional şi pentru o perioadă care nu depăşeşte trei luni sau în situaţii particulare, fără a avea incidenţă pe plan economic.

Art. 5 – (1) Cererea de autorizare se face folosind modelul şi normele prevăzute în anexa 67 la Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2454/1993.

(2) Cererea de autorizare se completează utilizând aplicaţia „Regimuri vamale economice şi destinaţie finală”, aflată pe website-ul Autorităţii Naţionale a Vămilor www.customs.ro, secţiunea Agenţi economici/Utilizarea sistemului informatic vamal. Cererea înregistrată în aplicaţia informatică se tipăreşte şi se depune, semnată şi ştampilată de către solicitant, la direcţia regională pentru accize şi operaţiuni vamale competentă, împreună cu documentele necesare pentru obţinerea autorizaţiei.

Art. 6 – Când cererea de autorizare a regimului economic vizează plasarea uneia sau mai multor mărfuri ori a unei părţi din aceste mărfuri, în mod succesiv, în mai multe regimuri vamale, se completează o singură cerere, denumită cerere integrată; aceasta cuprinde formularul comun şi formularele suplimentare aferente regimurilor vizate.

Exemplu: Plasarea într-un antrepozit vamal de componente necesare fabricării de microunităţi de memorie, urmată de plasarea microunităţilor sub regim de perfecţionare activă pentru fabricarea de cartele electronice şi ulterior, de plasarea unei părţi din cartelele electronice în regim de antrepozit vamal – înainte de reexport.

În acest caz se depune o singură cerere de autorizare, care cuprinde formularul comun şi formularul suplimentar aferent regimului de antrepozit ; nu este necesară depunerea formularului suplimentar aferent regimului de perfecţionare activă, atâta timp cât nu este solicitată nici o modalitate specială de utilizare a regimului.

Art. 7 – Prin derogare de la cazul prezentat la art. 6, când mărfuri de mai multe feluri sunt plasate sub regimuri vamale diferite, pentru fiecare regim se depune un formular comun însoţit, dacă e necesar, de formularul suplimentar aferent acestui regim.

Exemplu: Plasarea sub regim de antrepozit vamal de tip E a unor televizoare şi magnetoscoape şi plasarea sub regim de perfecţionare activă de tuburi pentru montarea lor în televizoare, recurgând la compensarea prin echivalenţă a tuburilor.

În acest caz se completează două formulare:

– formularul comun însoţit de un formular suplimentar pentru antrepozitare;

– formularul comun însoţit de un formular suplimentar pentru perfecţionare activă, atunci când se utilizează mărfuri echivalente.

SECŢIUNEA 2.2.
PROCEDURA SIMPLIFICATĂ DE AUTORIZARE

Art. 8 – (1) Autorizarea în procedură simplificată se face prin:
a) declaraţia vamală făcută în scris sau prin procedee informatice, cu

respectarea procedurii normale de vămuire a mărfurilor; b) carnetul ATA sau CPD;

c) declaraţia verbală;

c) declaraţia prin altă acţiune.

(2) Când autoritatea vamală consideră că informaţiile ce figurează în cererea de autorizare în procedură simplificată sunt insuficiente, poate cere solicitantului să comunice date suplimentare.

Art. 9 – (1) Autorizarea în procedură simplificată nu se aplică în cazul procedurilor simplificate de vămuire prevăzute la art. 76 din Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2913/1992.

(2) În acest caz, declarantul trebuie să depună o cerere de autorizare în procedura normală sau să renunţe, pentru operaţiunile vizate, la procedura simplificată de vămuire.

Art. 10 – Declaraţia vamală constituie cerere de autorizare în procedură simplificată de autorizare, pentru regimurile vamale:

a) de admitere temporară;

b) de perfecţionare activă pentru operaţiunile pentru care se consideră îndeplinite condiţiile economice, cu excepţia cazurilor când se recurge la utilizarea mărfurilor echivalente;

c) de transformare sub control vamal, când nu se verifică în prealabil condiţiile economice, respectiv în cazurile prevăzute în Partea A din Anexa 76 la Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2454/1993;

d) perfecţionare pasivă, când regimul constă în operaţiuni de reparare.

Art. 11 – (1) În cazul perfecţionării pasive, autorizarea regimului poate fi solicitată şi prin depunerea declaraţiei de punere în liberă circulaţie (declaraţie IM regim 61):

a) în cadrul unei operaţiuni de perfecţionare pasivă de reparare în sistem de schimb de mărfuri standard şi cu import anticipat;

b) când operaţiunea de perfecţionare priveşte mărfuri fără caracter comercial.

Exemplu de operaţiune: transformarea bijuteriilor în străinătate de către un turist stabilit în Comunitate.

(2) În cazul perfecţionării pasive în sistem de schimb de mărfuri standard, fără import anticipat, autorizarea regimului poate fi solicitată şi prin depunerea declaraţiei de punere în liberă circulaţie, chiar dacă regimul nu a fost autorizat în procedură normală sau simplificată anterior exportului.

Art. 12 – (1) Carnetul CPD sau ATA constituie cerere de autorizare în procedură simplificată de autorizare, pentru regimul vamal de admitere temporară:

(2) Dispoziţiile referitoare la utilizarea carnetului CPD se aplică atât în cazul mijloacelor de transport de folosinţă comercială, cât şi mijloacelor de transport de folosinţă privată.

Art. 13 – (1) Declararea verbală efectuată potrivit art. 229 din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2454/1993 constituie cerere de autorizare în procedură simplificată de autorizare pentru regimul de admitere temporară.

(2) Declaraţia vamală verbală poate constitui o cerere de admitere temporară pentru următoarele operaţiuni:

a) admiterea temporară a animalelor pentru transhumanţă sau păşunat ori pentru efectuarea unei munci sau a unui transport, precum şi a mărfurilor aşa cum sunt definite şi impuse condiţiile prevăzute la art. 567 lit. a) din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2454/1993 din 2 iulie 1993;

b) admiterea temporară a ambalajelor pline destinate a fi reexportate goale sau pline, dacă poartă însemnele de neşters ale unei persoane stabilite în afara teritoriului Comunitar;

c) admiterea temporară a materialelor destinate producerii şi transmisiei de reportaje radio sau televizate precum şi al vehiculelor şi echipamentelor lor, special adaptate acestui scop, importate temporar de instituţii publice sau private stabilite în afara teritoriului vamal comunitar şi agreate de autoritatea vamală pentru emiterea autorizaţiei de regim necesară importului materialelor şi vehiculelor;

d) admiterea temporară a instrumentelor şi aparatelor necesare medicilor pentru a furniza asistenţa bolnavilor în aşteptarea unui transplant de organe în condiţiile prevăzute la art. 566 din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2454/1993;

e) admiterea temporară a efectelor personale necesare în mod rezonabil pentru voiaj precum şi a mărfurilor de utilizat în cadrul activităţilor sportive şi introduse de către călători, în condiţiile art. 563 din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2454/1993 din 2 iulie 1993;

f) admiterea temporară a mijloacelor de transport de folosinţă comercială sau privată în condiţiile art. 556 – 561 din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2454/1993;

g) admiterea temporară a bunurilor oferite gratuit de către stat navigatorilor şi folosite pe un vas angajat în trafic maritim internaţional, în conformitate cu art. 564 lit. a) din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2454/1993 din 2 iulie 1993;

h) admiterea temporară a altor categorii de mărfuri, în cazul în care acest lucru este autorizat de către autoritatea vamală.

(3) Procedura simplificată de autorizare prin declarare verbală este condiţionată de prezentarea documentului prevăzut la art. 16, în două exemplare. După vizare, un exemplar se restituie declarantului şi celălalt se păstrează de autoritatea vamală.

Art. 14. – (1) Declararea prin altă acţiune, efectuată conform art. 232 alin. (1) din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2454/1993, constituie cerere de autorizare în procedură simplificată de autorizare în cazul regimului de admitere temporară.

(2) Regimul de admitere temporară este solicitat prin simpla acţiune de trecere a frontierei teritoriului vamal comunitar, prin folosirea culoarului verde sau “nimic de declarat” ori prin trecerea frontierei fără declarare voluntară în cazul birourilor vamale ce nu folosesc sistemul cu două culoare de control al operaţiunilor pentru următoarele mărfuri:

a) efectele personale rezonabile necesare pentru călătorie şi mărfuri de utilizat în cadrul manifestărilor sportive, importate de călători conform art. 563 din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2454/1993 din 2 iulie 1993;

b) mijloacele de transport de folosinţă comercială sau privată importate conform art. 556 – 561 din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2454/1993;

c) bunurile oferite gratuit de către stat navigatorilor şi folosite pe un vas angajat în trafic maritim internaţional, în conformitate cu art. 564 lit.a) din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2454/1993.

Art. 15 – Când autoritatea vamală are dubii cu privire la reexportul efectelor personale sau a mărfurilor importate în scop sportiv, potrivit art. 14 alin (2) lit. a), aceasta poate cere călătorilor să declare verbal mărfurile şi să prezinte documentul prevăzut la art. 16.

Art. 16 – Când cererea de autorizare este întocmită pe baza unei declaraţii scrise sau verbale, autoritatea vamală poate solicita ca aceasta să fie însoţită de un document care să conţină următoarele informaţii;

a) numele şi adresa solicitantului, declarantului şi ale operatorului;

b) tipul operaţiunii de perfecţionare, de transformare sau de utilizare a mărfurilor;

c) descrierea mărfurilor şi a produselor compensatoare sau transformate şi a mijloacelor de identificare a acestora;

d) codurile referitoare la condiţiile economice, în conformitate cu Anexa 70 din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2454/1993;

e) rata de randament estimată sau metoda de determinare a acesteia;

f) termenul estimat pentru încheierea regimului;

g) denumirea autorităţii vamale avută în vedere pentru încheierea regimului;

h) locul de perfecţionare, transformare sau utilizare;

i) eventuale formalităţi de transfer;

j) valoarea şi cantitatea mărfurilor, în cazul unei cereri de admitere temporară efectuată printr-o declaraţie vamală verbală.

SECŢIUNEA 2.3. MODIFICAREA/REÎNNOIREA CERERILOR DE AUTORIZARE

Art. 17 – (1) Autorizaţia de utilizare a regimului vamal economic poate fi modificată sau reînnoită prin folosirea formularului prevăzut în Anexa 67 la regulamentul Comisiei CEE nr. 2454/1993.

(2) Prevederile art. 5 alin (2) se aplică în mod corespunzător cererii de modificare/reînnoire a autorizaţiei.

SECŢIUNEA 2.4.
LOCUL DE DEPUNERE A CERERII DE AUTORIZARE

Art. 18 – Cererea de autorizare a unui regim vamal economic se depune la direcţia regională pentru accize şi operaţiuni vamale în a cărei rază de competenţă se desfăşoară operaţiunile de perfecţionare, transformare, utilizare, depozitare sau de export temporar, după caz.

Art. 19 – (1) În cazul în care operaţiunile se derulează în raza de competenţă teritorială a mai multor direcţii regionale pentru accize şi operaţiuni vamale, cererea se depune la direcţia în a cărei rază de competenţă teritorială se află locul unde sunt ţinute evidenţele sau este organizată contabilitatea principală şi sunt efectuate o parte din operaţiuni.

(2) Când locurile unde sunt ţinute evidenţele sau este organizată contabilitatea principală nu coincid cu cele în care sunt efectuate operaţiuni, datorită organizării interne a solicitantului, cererea se depune la direcţia regională

pentru accize şi operaţiuni vamale în a cărei rază de competenţă se află locul unde sunt ţinute evidenţele sau este organizată contabilitatea principală.

(3) În sensul prezentului articol, prin următorii termeni se înţelege:

a) evidenţe – ansamblul de date comerciale, fiscale sau orice alte tipuri de evidenţe ţinute de titular sau în contul său.

b) contabilitate principală – contabilitatea stabilită pentru scopuri vamale, permiţând autorităţii vamale să supravegheze şi să monitorizeze regimul.

Art. 20 – Cererea se depune la autoritatea vamală stabilită potrivit art. 23; prin excepţie, în cazul regimului de admitere temporară, cererea poate fi depusă, la alegerea operatorului economic, la primul birou vamal de intrare din Comunitate.

SECŢIUNEA 2.5. CEREREA DE AUTORIZARE UNICĂ

Art. 21 – (1) Când cererea de autorizare implică autorităţi vamale stabilite în mai multe State Membre, se depune o cerere de autorizare unică, întocmită în scris, conform modelului din Anexa 67 la Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2454/1993.

(2) Autorităţile vamale menţionate la alin. (1) sunt cele în a căror rază de competenţă se desfăşoară operaţiuni de transformare, depozitare, utilizare, sau perfectionare, ori unde are loc plasarea, respectiv încheierea regimului.

Exemple:

i) importul temporar a mărfurilor spre a fi procesate sub regimul de perfecţionare activă în România şi apoi în Bulgaria;

ii) admiterea temporară a unor tablouri pentru a fi expuse la Bucureşti şi apoi la Budapesta;

iii) exportul de ţesătură sub regimul de perfecţionare pasivă cu plecare din Constanţa şi Hamburg şi reimport prin Constanţa.

iv) exportul de ţesătură sub un regim de perfecţionare pasivă cu expediere din Galaţi si reimport prin Hamburg;

v) plasarea mărfurilor în regim de perfecţionare activă la Sofia pentru a fi prelucrate în fabricile din Bucureşti.

Art. 22 – Când este cazul, cererea de autorizare unică trebuie să cuprindă menţiuni privind plata centralizată a drepturilor de import la autoritatea vamală de supraveghere.

Art. 23 – (1) Cererea se depune la autoritatea vamală a statului membru în a cărui rază de competenţă teritorială:

a) se utilizează mărfurile pentru prima dată, în cazul regimului de admitere temporară, sau

b) sunt ţinute evidenţele sau unde e organizată contabilitatea principală a solicitantului şi se desfăşoară cel puţin o parte din operaţiunile pentru care regimul vamal economic este solicitat; dispoziţiile privind condiţia ca locul unde sunt ţinute evidenţele sau este organizată contabilitatea principală să coincidă cu un loc în care se efectuează operaţiuni, prevăzute la art. 19, sunt aplicabile.

(2) În sensul prezentului articol, prin următorii termeni se înţelege:

a) evidenţe – ansamblul de date comerciale, fiscale sau orice alte tipuri de evidenţe ţinute de titular sau în contul său.

b) contabilitate principală – contabilitatea stabilită pentru scopuri vamale, permiţând autorităţii vamale să supravegheze şi să monitorizeze regimul.

Art. 24 – (1) Cererile de autorizare unică care, potrivit prevederilor în vigoare, se adresează autorităţii vamale din România se depun la Autoritatea Naţională a Vămilor, strada Matei Millo, nr. 13, sector 1, Bucureşti.

(2) Prevederile art. 5 alin. (2) se aplică în mod corespunzător cererii de autorizare unică.

SECŢIUNEA 2.6. CEREREA DE AUTORIZARE CU EFECT RETROACTIV

Art. 25 – (1) Cererea cu efect retroactiv se poate folosi numai în procedură normală de autorizare.

(2) Regimul de antrepozit vamal nu poate face obiectul unei autorizaţii cu efect retroactiv.

(3) Solicitantul poate cere emiterea unei autorizaţii cu efect retroactiv cu valabilitate de la una din următoarele date:

a) data depunerii cererii;

b) data expirării autorizaţiei anterioare, dacă se referă la o cerere de reînnoire a autorizaţiei pentru operaţiuni şi mărfuri de aceeaşi natură;

c) o dată anterioară, suficientă pentru acoperirea operaţiunilor efectuate anterior, dar care să nu depăşească un an de la data depunerii cererii.

(4) Data de la care solicitantul doreşte ca autorizaţia să devină valabilă se menţionează în rubrica 6a) din cerere.

(5) Facilitatea prevăzută la alin (3) lit. c) se adresează în principal agenţilor economici care ar fi putut beneficia de un regim vamal economic pentru operaţiunile lor, dar care nu au depus o cerere, necunoscând această posibilitate.

(6) Prevederile art. 5 alin. (2) se aplică în mod corespunzător cererii de autorizare cu efect retroactiv.

Art. 26 – (1) Plasarea mărfurilor într-un antrepozit vamal privat se poate face şi pe baza unei autorizaţii provizorii când, din motive economice justificate, acceptate de autoritatea vamală, activitatea de depozitare are caracter urgent şi nu poate aştepta emiterea propriu-zisă a autorizaţiei.

(2) Acceptarea documentului administrativ unic semnifică autorizarea provizorie de utilizare a regimului de antrepozit vamal, cu condiţia ca acesta să cuprindă obligatoriu cel puţin următoarele informaţii: destinaţia comercială a mărfurilor depozitate, adresa sau locul/locurile de depozitare, numele şi adresa antrepozitarului şi valoarea mărfurilor depozitate.

(3) Când cererea se referă la mărfuri periculoase sau mărfuri care necesită reguli speciale de depozitare, cum sunt cele ce impun separarea acestora, autorizaţia nu poate fi emisă decât după verificarea şi agreerea locurilor de depozitare de către autoritatea vamală şi de către toate celelalte autorităţi abilitate.

CAPITOLUL III DECIZIA DE AUTORIZARE
SECŢIUNEA 3.1. FORMA SI CONŢINUTUL AUTORIZAŢIEI

Art. 27 – (1) Autorizaţia emisă pe baza cererii de autorizare în procedură normală se întocmeşte potrivit modelului prevăzut în anexa 67 la Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2454/1993.

(2) Direcţia regională pentru accize şi operaţiuni vamale înregistrează autorizaţia în aplicaţia informatică „Regimuri vamale economice şi destinaţie finală”.

Art. 28 – Numărul de înregistrare a autorizaţiilor este codul de ţară urmat de codul direcţiei regionale pentru accize şi operaţiuni vamale şi seria reprezentând numărul de ordine al autorizaţiei de cinci caractere, acordate automat de aplicaţia informatică „Regimuri vamale economice şi destinaţie finală”.

Exemplu ROCT00003

Art. 29 – Autorizaţia se întocmeşte în două exemplare, având următoarea destinaţie:

a) un exemplar este destinat solicitantului;

b) un exemplar este destinat direcţiei regionale pentru accize şi operaţiuni vamale emitente, care se păstrează împreună cu cererea şi documentele justificative pe o perioadă de cinci ani calendaristici începând cu anul următor celui în care a fost emisă autorizaţia.

Art. 30 (1) – Acceptarea documentului administrativ unic în cazul procedurii simplificate de autorizare semnifică autorizarea regimului solicitat; în rubrica 44 din declaraţiei se înscrie menţiunea „Autorizaţie simplificată”.

(2) În cazul regimului de admitere temporară, atunci când cererea este făcută verbal sau printr-o altă acţiune prevăzută la art. 13 şi 14, autorizaţia se consideră acordată prin vizarea documentului menţionat la art. 16 sau prin simpla acţiune de trecere a frontierei teritoriului vamal comunitar, prin folosirea culoarului verde sau “nimic de declarat” ori prin trecerea frontierei fără declarare voluntară în cazul birourilor vamale ce nu folosesc sistemul cu două culoare de control – în cazul prevăzut la art. 14.

(3) Autorizaţiile în procedură simplificată prevăzute la alin (1) sunt generate de birourile vamale în aplicaţia „Regimuri vamale economice şi destinaţie finală”, pe baza informaţiilor cuprinse în declaraţiile vamale şi a celor cuprinse în documentul prevăzut la art. 16, în termen de 5 zile de la data emiterii acestora.

SECŢIUNEA 3.2. BIROUL VAMAL DE SUPRAVEGHERE

Art. 31 – (1) Autorizarea regimului este condiţionată de aprobarea prealabilă de către biroul vamal de supraveghere a evidenţei operative a mărfurilor, cu respectarea prevederilor art. 515 şi 516 din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2454/1993.

(2) Evidenţa operativă trebuie să permită biroului vamal de supraveghere să identifice mărfurile plasate în regim vamal economic şi să urmărească fluxul complet al mărfurilor de la plasare şi până la încheierea regimului. Biroul vamal de supraveghere este responsabil cu controlul şi supravegherea regimului şi centralizează toate informaţiile relative la operaţiunile desfăşurate în baza autorizaţiei.

(3) Biroul vamal de supraveghere este stabilit în autorizaţia de utilizare a regimului vamal economic şi este cel în a cărui rază de competenţă teritorială se desfăşoară operaţiunile de perfecţionare, transformare, utilizare, depozitare sau de export temporar, după caz.

(4) În cazul în care operaţiunile se derulează în raza de competenţă teritorială a mai multor birouri vamale, biroul vamal de supraveghere este cel în a cărui rază de competenţă teritorială se desfăşoară o parte din operaţiuni şi unde sunt ţinute evidenţele sau este organizată contabilitatea principală. Când locurile unde sunt ţinute evidenţele sau este organizată contabilitatea principală nu coincid cu cele în care sunt efectuate operaţiuni, datorită organizării interne a solicitantului, biroul vamal de supraveghere este cel în a cărui rază de competenţă teritorială se află locul unde sunt ţinute evidenţele sau este organizată contabilitatea principală.

(5) Birourile vamale de plasare şi de încheiere a regimului menţionate în autorizaţie transmit copii ale declaraţiilor de plasare şi de încheiere către biroul vamal de supraveghere. Biroul vamal de supraveghere poate cere acestor birouri verificări punctuale asupra operaţiunilor ale căror rezultate să îi fie comunicate, cum ar fi, de exemplu, controlul evidenţelor, verificarea fizică a mărfurilor, inventarierea parţială sau totală a mărfurilor, prelevarea de probe.

SECŢIUNEA 3.3. MODIFICAREA/REÎNNOIREA AUTORIZAŢIILOR

Art. 32 – Reînnoirea autorizaţiei pentru operaţiuni identice cu cele deja autorizate şi mărfuri de acelaşi fel sau modificarea unei autorizaţii, se face de către autoritatea vamală emitentă a acesteia cu respectarea prevederilor art. 27 alin (2).

SECŢIUNEA 3.4.
TERMENUL DE SOLUŢIONARE A CERERII

Art. 33 – (1) Autorizaţia de utilizare a unui regim vamal solicitat se emite într-un termen de maximum 30 de zile de la depunerea cererii sau de la primirea de către autoritatea vamală a informaţiilor lipsă sau a celor suplimentare solicitate.

(2) În cazul regimului de antrepozitare vamală, autorizaţia se emite în termen de maxim 60 de zile de la depunerea cererii sau de la primirea de către autoritatea vamală a informaţiilor lipsă sau a celor suplimentare solicitate.

(3) Termenele prevăzute la alin (1) şi (2) nu se aplică în cazul solicitării de emitere a unei autorizaţii unice.

Art. 34 – Deciziile de respingere a cererilor se comunică, în scris, în aceleaşi termene prevăzute la art. 33, cu precizarea motivelor ce au determinat respingere şi menţionarea căilor de atac.

SECŢIUNEA 3.5.

INTRAREA ÎN VIGOARE ŞI TERMENUL DE VALABILITATE AL AUTORIZAŢIEI

A. Data intrării în vigoare

Art. 35 – (1) Autorizaţia intră în vigoare de la data emiterii sale sau de la o altă dată ulterioară, care este înscrisă în rubrica 6a) din autorizaţie.

(2) Autorizaţia cu efect retroactiv se emite numai în procedură normală de autorizare.

Art. 36 – (1) Autorizaţia cu efect retroactiv poate fi emisă de la data depunerii cererii.

(2) În cazul reînnoirii unei autorizaţii, efectul retroactiv al noii autorizaţii începe de la data expirării autorizaţiei precedente; efectul retroactiv se produce numai în cazul în care noua autorizaţie se referă la operaţiuni identice şi mărfuri de acelaşi fel.

(3) Dispoziţiile alin. (2) elimină posibilitatea naşterii unei datorii vamale sau aplicarea unui regim tarifar preferenţial în cazul perfecţionării pasive, când titularul autorizaţiei a continuat să efectueze plasări sub regim dupa expirarea autorizaţiei iniţiale.

(4) În cazul cererilor prevăzute la art. 25 alin. (3) lit. c şi alin. (5), o autorizaţie cu efect retroactiv este emisă în următoarele condiţii:

a) solicitantul prezintă dovezi referitoare la avantajele economice în cazul în care ar beneficia de autorizaţia retroactivă de utilizare a regimului economic;

b) cererea nu este considerată ca o tentativă de înşelăciune în încercarea de a evita controlul şi identificarea mărfurilor nici la plasarea sub regim şi nici la încheierea acestuia;

c) cererea nu face obiectul unei neglijenţe; se consideră „neglijenţă” cazul în care solicitantul a utilizat deja un regim vamal economic şi prin urmare avea cunoştinţă de necesitatea obţinerii prealabile a unei autorizaţii;

d) cererea nu se referă la un termen de valabilitate mai mare decât cel care ar fi fost acordat în mod normal.

e) contabilitatea principală şi evidenţele ţinute de solicitant permit verificarea derulării operaţiunilor în cazul mărfurilor pentru care se solicită autorizarea cu efect retroactiv, identificarea mărfurilor plasate sub regim, a mărfurilor sau produselor compensatoare obţinute şi atestarea faptul că toate condiţiile regimului sunt îndeplinite.

f) în cazul mărfurilor sensibile, supuse unei verificări prealabile a îndeplinirii condiţiilor economice, s-a verificat faptul că la data începerii operaţiunilor de plasare sub regim, acestea erau îndeplinite.

g) formalităţile necesare pentru regularizarea situaţiei mărfurilor, legate direct de regim sau nu, cum sunt, spre exemplu, prezentarea mărfurilor sau a produselor compensatoare, aplicarea măsurilor de politică comercială sau de alte formalităţi decât cele vamale cum ar fi cele fiscale, au fost îndeplinite.

Art. 37 – La eliberarea unei autorizaţii cu efect retroactiv, autoritatea vamală poate solicita, din motive de control sau administrative, invalidarea declaraţiilor depuse anterior. Invalidarea declaraţiilor este efectuată obligatoriu când operaţiunea acoperită de efectul retroactiv nu a fost încheiată în momentul depunerii cererii de emitere a autorizaţiei cu efect retroactiv.

Exemple:

Cazul 1: Un operator economic solicită regimul de perfecţionare pasivă cu efect retroactiv după exportul produselor comunitare sub acoperirea unei declaraţii de export definitiv (regim 10.00) dar înainte de reimportul (punerea în liberă circulaţie) a produselor compensatoare care se vor efectua printr-o declaraţie de reimport (regim 6121). În acest caz, având în vedere necesitatea îndeplinirii condiţiilor optime de verificare a operaţiunii, autoritatea vamală solicită invalidarea declaraţiei de export şi depunerea unei declaraţii de plasare în perfecţionare pasivă.

Cazul 2: Un operator economic solicită regimul de perfecţionare activă cu efect retroactiv după importul mărfurilor sub acoperirea unei declaraţii de punere în liberă circulaţie (regim 4000) dar înainte de a exporta produsele compensatoare. Declaraţia de punere în liberă circulaţie este invalidată şi înlocuită de o declaraţie de perfecţionare activă regim 5100.

Art. 38 – (1) Autoritatea vamală poate decide să nu solicite invalidarea declaraţiilor, din motive de costuri administrative disproporţionate, cum ar fi de exemplu invalidarea a 100 de declaraţii.

(2) Decizia prevăzută la alin. (1) poate fi luată numai când nu constituie o piedică în efectuarea unui control ulterior şi ca autoritatea vamală să se asigure că solicitantul nu mai solicită pentru aceleaşi operaţiuni o nouă autorizaţie cu efect retroactiv sau avantaje incompatibile cu regimul vamal economic autorizat “a posteriori”.

B. Termenul de valabilitate al autorizaţiilor
Art. 39 – (1) Autorizaţia are termen de valabilitate nelimitat în cazul în

care se referă la regimul de antrepozitare vamală.

(2) În cazul regimurilor de transformare sub control vamal sau perfecţionare pasivă, termenul de valabilitate nu poate depăşi 3 ani de la data intrării în vigoare a autorizaţiei.

(3) Termenul de valabilitate al autorizaţiei de perfecţionare activă este cel prevăzut la alin. (2), cu excepţia cazurilor de mai jos, când acesta nu poate depăşi:

a) şase luni, dacă se referă la mărfuri sensibile prevăzute în Partea A din anexa 73 la Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2454/1993;

b) trei luni, în cazul laptelui şi a produselor lactate menţionate în articolul 1 din Regulamentul (CEE) nr. 1255/1999.

(4) În cazuri temeinic justificate, termenul prevăzut la alin. (2) poate fi depăşit.

Exemplu: Când solicitantul anexează cererii sale un contract comercial încheiat pe un termen mai mare de 3 ani, termenul de valabilitate al autorizaţiei poate fi egal cu cel al contractului comercial. Un termen de valabilitate superior poate fi în aceeaşi măsură necesar în anumite sectoare de activitate, pentru a acoperi derularea unui program de construcţie (cum ar fi de exemplu în sectorul aeronauticii).

SECŢIUNEA 3.6. TERMENUL DE ÎNCHEIERE AL OPERAŢIUNILOR

Art. 40 – (1) Autoritatea vamală stabileşte termenul în cadrul căruia mărfurile sau produsele trebuie să primească o destinaţie vamală admisă. Acest

termen trebuie să ţină seama de termenul estimat, necesar pentru efectuarea operaţiunilor sau utilizarea mărfurilor în cadrul regimului vamal solicitat.

(2) Termenul începe de la plasarea mărfurilor sub regimul vamal şi se încheie când mărfurile sau produsele primesc o nouă destinaţie vamală admisă.

(3) Autoritatea vamală poate acorda prelungirea acestui termen în urma unei cereri justificate depusă de titularul autorizaţiei, după cum urmează:

a) în cazul în care se solicită prelungirea termenului de încheiere pentru declaraţii vamale depuse pentru mărfurile plasate deja sub regim, acordarea prelungirii intră în sarcina autorităţii vamale de supraveghere, fără a mai fi necesară menţionarea în autorizaţie a aprobării de prelungire;

b) în cazul în care se solicită prelungirea termenului de încheiere a regimului pentru mărfuri ce urmează a fi plasate sub regim, cererea de prelungire se adresează autorităţii vamale emitente a autorizaţiei.

SECŢIUNEA 3.7 AUTORITATEA EMITENTĂ A AUTORIZAŢIILOR

Art. 41 – Când operaţiunea implică doar autoritatea vamală română, autoritatea vamală abilitată să elibereze autorizaţii este direcţia regională pentru accize şi operaţiuni vamale.

Art. 42 – Când operaţiunile de perfecţionare, de transformare, de depozitare, de utilizare sau de export temporar se derulează în raza de competenţă a unei singure direcţii regionale pentru accize şi operaţiuni vamale, autorizaţia se emite de aceasta.

Art. 43 – (1) Când operaţiunile se derulează în raza de competenţă a mai multor direcţii regionale pentru accize şi operaţiuni vamale, autorizaţia se emite de cea în a cărei rază de competenţă se desfăşoară o parte dintre operaţiunile de perfecţionare, de transformare, de depozitare, de utilizare sau de export temporar şi unde sunt ţinute evidenţele centralizate sau este organizată contabilitatea principală.

(2) Când locurile unde sunt ţinute evidenţele sau este organizată contabilitatea principală nu coincid cu cele în care sunt efectuate operaţiuni, datorită organizării interne a solicitantului, autorizaţia se emite de direcţia regională pentru accize şi operaţiuni vamale în a cărei rază de competenţă se află locul unde sunt ţinute evidenţele sau este organizată contabilitatea principală.

Art. 44 – (1) Când operaţiunea implică mai multe State Membre, se aplică procedura consultării prevăzută la art. 50 – 54, iar autoritatea vamală abilitată să emită autorizaţii este Autoritatea Naţională a Vămilor.

(2) Autoritatea Naţională a Vămilor înregistrează autorizaţia în aplicaţia informatică „Regimuri vamale economice şi destinaţie finală.

Art. 45 – (1) În situaţia în care la decizia privind eliberarea autorizaţiei trebuie să ia în considerare şi prevederi speciale de altă natură decât vamală cum sunt spre exemplu, cele privind protecţie mediului înconjurător, autoritatea vamală solicită acordul autorităţilor competente respective.

(2) Când acordul tuturor autorităţilor menţionate la alin (1) nu poate fi întrunit, este cerut avizul Autorităţii Naţionale a Vămilor.

(3) Autoritatea Naţională a Vămilor ia decizia finală privind emiterea autorizaţiei; această decizie ţine cont de faptul că direcţia regională pentru accize şi operaţiuni vamale emitentă a autorizaţiei este cea în subordinea căreia se află direcţia judeţeană pentru accize şi operaţiuni vamale sau biroul vamal, cu rol de supraveghere.

Art. 46 – În cazul autorizării regimului de admitere temporară în procedură normală, autorizaţia este emisă de către direcţia regională în a cărei rază de competenţă se află locul utilizării mărfurilor sau, în cazul în care există mai multe locuri unde urmează a fi utilizate, în primul dintre acestea.

Art. 47 – Autorizaţiile emise în procedură simplificată prin intermediul documentului administrativ unic, sunt emise, la cererea solicitantului, de către biroul vamal de intrare sau cel în a cărui rază de competenţă teritorială se găseşte primul loc de utilizare. Când la biroul vamal de intrare nu există condiţii suficiente de exercitare a supravegherii regimului, acesta poate solicita operatorului economic să utilizeze procedura normală de autorizare.

Art. 48 – Autorizaţiile în procedură simplificată prin intermediul cererilor făcute prin declaraţii verbale sau prin altă acţiune, sunt emise de biroul vamal de intrare.

SECŢIUNEA 3.8. EMITEREA AUTORIZAŢIEI UNICE

Art. 49 – Fără a aduce atingere cazurilor vizate la art. 56, emiterea unei autorizaţii unice este condiţionată de exprimarea acordului autorităţilor vamale ale statelor membre implicate.

A. Procedura de consultare

Art. 50 – Statul Membru în care se depune cererea, o transmite celorlalte autorităţi vamale interesate, împreună cu proiectul autorizaţiei. Această autoritate poate solicita operatorului economic să depună o cerere tradusă în limbile de circulaţie din Statele Membre interesate.

Art. 51 – Autorităţile vamale interesate confirmă primirea cererii şi a proiectului de autorizaţie în 15 zile de la primire.

Art. 52 – Autorităţile vamale interesate comunică eventualele obiecţii în termen de 30 de zile de la primirea proiectului de autorizatie. În lipsa obiecţiunilor, autorizaţia este emisă conform proiectului transmis, iar câte o copie este transmisă tuturor autorităţilor interesate.

Art. 53 – Când obiecţiile sunt comunicate în termenul vizat la art. 52, autoritatea vamală la care a fost depusă cererea, modifică proiectul de autorizaţie în sensul propus.

Totuşi, atunci când autorităţile vamale implicate nu se pun de acord, cererea este respinsă pe baza obiecţiilor făcute.

Exemplu: Un Stat Membru poate refuza să-şi dea acordul pentru o autorizaţie unică dacă apreciază că nu este în măsură să asigure îndeplinirea măsurilor de control impuse.

Art. 54 – De comun acord, autorităţile vamale implicate pot estima, din motive de control, că autoritatea emitentă poate fi o autoritate, alta decât cea la care s-a depus cererea. Acestea vor informa solicitantul cu privire la decizia luată.

Art. 55 – Prin excepţie de la art. 53 teza 2-a, dacă un stat membru se opune proiectului, autorizaţia poate totuşi să fie emisă, fără a fi utilizată în statul respectiv. În acest caz, dacă solicitantul doreşte să se asocieze cu operatori din statul respectiv atunci, aceşti operatori, trebuie să fie ei înşişi titulari de autorizaţie.

B. Procedura de informare

Art. 56 – Procedura de consultare prealabilă vizată mai sus este înlocuită cu o simplă informare a autorităţilor vamale din celelalte State Membre interesate, în următoarele cazuri :

a) reînnoirea unei autorizaţii unice în aceiaşi termeni;

b) revocarea unei autorizaţii;

c) în cazul cererilor de autorizare în procedură simplificată pt. admitere temporară pe baza documentului administrativ unic.

C. Emiterea autorizaţiei unice fără consultare şi informare prealabilă Art. 57 – Autorizaţia unică este emisă fără utilizarea procedurii de consultare şi informare prealabilă, în următoarele cazuri:

a) la utilizarea carnetelor ATA sau CPD ;

b) când autorizaţia de admitere temporară constă în acceptarea unei declaraţii verbale sau prin orice altă acţiune;

c) când singurul element din cadrul unei autorizaţii unice de perfecţionare activă sau de perfecţionare pasivă ce implică mai multe state membre este traficul triunghiular; prin excepţie, când se recurge la fişele de informaţii recapitulative sau la alte documente suplimentare, procedura consultării prealabile este aplicabilă.

D. Conţinutul autorizaţiei unice
Art. 58 – (1) Autorizaţia conţine informaţii privind modalităţile de control şi de schimb de informaţii între statele membre.

(2) Procesul de depozitare, transformare sau utilizare, după caz este descris în autorizaţie în mod detaliat.

SECŢIUNEA 3.9. INSTITUIREA UNEI GARANŢII

Art. 59 – Cu excepţia utilizării carnetelor ATA/CPD, plasarea sub regim printr-o declaraţie scrisă se supune constituirii unei garanţii, cu scopul de a acoperi drepturile de import şi, după caz, alte taxe.

Art. 60 – Pentru regimurile vamale de antrepozitare, perfecţionare activă, perfecţionare pasivă în sistemul de schimburi standard cu import anticipat, transformare sub control vamal şi admitere temporară, garanţia trebuie să corespundă unui procent de 100% din cuantumul drepturilor de import şi, după caz, alte taxe.

Art. 61 – În cadrul unei autorizaţii unice, garanţia instituită trebuie să acopere 100% din cuantumul drepturilor de import şi, după caz, alte taxe. Aceste taxe trebuie să fie stabilite la nivelul cel mai ridicat dintre cele instituite în statele membre vizate în autorizaţie şi trebuie să fie comunicate de operatorul economic.

Art. 62 – (1) În cazul cererii de autorizare în procedură normală, poate fi instituită o garanţie globală la biroul vamal de supraveghere; aceasta înlocuieşte garanţiile ce ar fi trebuit depuse la plasarea sub regim prin alte birouri vamale.

(2) Garanţia globală este menţionată la rubrica 16 din autorizaţie, în declaraţiile de plasare sub regim sau, în lipsa acestora, în evidenţele corespunzătoare regimului.

Art. 63 – În cazul cererii de autorizare în procedură simplificată, garanţia se instituie la biroul vamal care acordă regimul.

Art. 631- Nu se garantează drepturile de import şi după caz, alte taxe:

a) când debitorul sau persoana susceptibilă a deveni debitor este o autoritate a administraţiei publice (conform art. 189, alin. 4 din Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2.913/1992);

b) când plasarea sub regim de admitere temporară se efectuează sub acoperirea unei declaraţii verbale;

c) când plasarea sub regim de admitere temporară se efectuează prin documentul administrativ unic în unul dintre cazurile prevăzute în anexa 77 la Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2454/1993;

d) în cazurile în care debitorul obţine aprobare de scutire de la obligaţia garantării datoriei vamale.”

SECŢIUNEA 3.10. REVOCAREA ŞI ANULAREA AUTORIZAŢIEI

Art. 64 – (1) În conformitate cu art. 8 şi 9 din Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2.913/1992, o autorizaţie de regim economic poate fi:

a) revocată, când titularul autorizaţiei nu respectă obligaţiile aferente regimului; în cazul regimului de antrepozitare vamală, autoritatea vamală decide revocarea autorizaţiei în absenţa desfăşurării unei activităţi economice de depozitare pe o perioadă neîntreruptă de un an calendaristic; revocarea intră în vigoare de la data notificării sale;

b) anulată, când titularul autorizaţiei a comunicat cu bună ştiinţă autorităţii vamale date eronate, în scopul obţinerii autorizaţiei.

(2) Autoritatea vamală emitentă a autorizaţiei revocă sau anulează, după caz, autorizaţia în aplicaţia informatică „Regimuri vamale economice şi destinaţie finală”.

CAPITOLUL IV VERIFICAREA CONDIŢIILOR ECONOMICE

Art. 65 – (1) Verificarea îndeplinirii condiţiilor economice în scopul autorizării regimurilor vamale economice, potrivit art. 117 lit. c, 133 lit. e şi 148 lit. c din Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2.913/92, nu trebuie să afecteze interesele esenţiale ale producătorilor comunitari de mărfuri similare cu cele existente în Uniunea Europeană.

(2) Solicitantul este obligat să precizeze în rubrica 10 din cererea de autorizare motivele economice pentru care doreşte să utilizeze regimul.

Art. 66 – (1) Verificarea condiţiilor economice se efectuează, în funcţie de felul mărfurilor şi criteriile de risc aferente mărfurilor plasate sub regim, precum şi de natura operaţiunilor de transformare vizate:

a) anterior acordării autorizaţiei pentru mărfurile stabilite la nivel comunitar ca fiind sensibile din punct de vedere economic;

b) ulterior eliberării autorizaţiei pentru celelalte mărfuri.

(2) Cazurile în care condiţiile economice sunt considerate ca fiind îndeplinite, inclusiv pentru anumite mărfuri cu caracter sensibil sunt stabilite prin Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2454/1993.

SECŢIUNEA 4.1. MODALITĂŢI DE VERIFICARE A CONDIŢIILOR ECONOMICE
A. Justificarea economică şi criterii de verificare

Art. 67 – În cazul regimului de perfecţionare activă, operatorul economic utilizează în justificarea cererii unul dintre codurile prevăzute în anexa 70 la Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2454/1993, după cum urmează:

a) codul 01: Mărfuri de import vizate, nemenţionate în anexa 73 şi cod 30 neaplicabil.

b) codul 10 – când mărfurile comunitare similare cu mărfurile importate pentru a efectua operaţiunile de perfecţionare în cauză sunt indisponibile; indisponibilitatea se referă la absenţa totală a producţiei comunitare, insuficienţa cantităţilor existente, sau la imposibilitatea de a pune aceste mărfuri la dispoziţie în termenul necesar pentru a efectua operaţiunea comercială vizată, când o solicitare în acest sens a fost făcută în timp util.

c) codul 11 – când preţul mărfurilor comunitare similare este mai mare decât cel al mărfurilor provenite din ţările terţe; în acest caz, preţul produsului compensator compromite vânzarea sa pe pieţele terţe, avându-se în vedere:

i) pe de o parte, preţul mărfurilor nevămuite, destinate a suferi operaţiuni de perfecţionare şi preţul fără taxe al mărfurilor similare produse în Comunitate ţinând cont de eventuale restituiri şi de alte sume instituite în cadrul politicii agricole comune, precum şi de condiţiile de vânzare şi, în mod special de condiţiile de plată, şi condiţiile de livrare vizate pentru mărfurile comunitare.

ii) pe de altă parte, preţul ce poate fi obţinut pentru produsul compensator pe o piaţă terţă, în baza corespondenţei comerciale sau a altor elemente.

d) codul 12 – din motive contractuale; acesta este cazul când mărfurile comunitare similare nu sunt conforme exigenţelor exprimate de cumpărătorul produselor compensatoare în ţara terţă sau când respectarea dispoziţiilor legate de apărarea dreptului de proprietate industrială şi comercială impune utilizarea mărfurilor care nu există în Uniunea Europenă pentru a fabrica produsul compensator.

e) codul 30 – când perfecţionarea se referă la operaţiuni pentru care condiţiile economice se consideră a fi îndeplinite;

f) codul 31 – când, în conformitate cu articolul 11 din Regulamentul (CE) nr. 3448/93 al Consiliului, este vorba de mărfuri de import menţionate în partea A din anexa 73 şi când solicitantul prezintă un document eliberat de o autoritate competentă care permite plasarea sub regim a acestor mărfuri până la limita unei cantităţi determinate pe baza bilanţului previzional.

g) codul 99 – când solicitantul estimează că sunt îndeplinite condiţiile economice din alte motive care sunt detaliate în cerere.

Art. 68 – (1) Pentru regimul de perfecţionare pasivă, când elementele cuprinse în cererea de autorizare necesită verificarea prealabilă a condiţiilor economice, conform art.147 alin. (2) din Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2.913/92, această verificare este obligatorie.

(2) Verificarea prealabilă a îndeplinirii condiţiilor economice se efectuează în baza unuia dintre criteriile următoare:

a) perfecţionarea în afara Comunităţii să nu fie de natură a afecta grav interesele producătorilor din Comunitate.

Autoritatea vamală verifică respectarea acestui criteriu pe baza documentelor şi datelor referitoare la operaţiune, furnizate de solicitant în cerere; la cerere se anexează, după caz, o situaţie centralizatoare cuprinzând următoarele informaţii: aferente;

i) descrierea mărfurilor de export;
ii) valoarea mărfurilor de export, fără cheltuielile de transport

iii) descrierea produselor compensatoare;
iv) valoarea în vamă a produselor compensatoare;
v) valoarea mărfurilor de export raportată la valoarea produselor compensatoare;

vi) suma aferentă drepturilor de import, atât în cazul utilizării regimului de perfecţionare pasivă, cât şi în cazul neutilizării acestuia;
vii) incidenţa avantajului raportat la preţul produsului compensator având drepturile de import incluse.

b) perfecţionarea în Comunitate să nu fie posibilă din punct de vedere economic, sau să nu fie realizabilă din motive tehnice ori din cauza obligaţiilor contractuale.

Art. 69 – În cadrul controlului ulterior al operaţiunilor, autoritatea vamală poate solicita operatorului economic să prezinte motivele economice pentru care a recurs la regim.

Art. 70 – În cazul solicitării de autorizare a regimului de transformare sub control vamal, pentru alte mărfuri şi operaţiuni decât cele cuprinse în partea A din anexa 76 la Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2454/1993, operatorul economic are obligaţia de a înscrie în rubrica 10 din cerere informaţii care probează că recurgerea la acest regim vamal creează sau susţine o activitate de transformare în Comunitate.

B. Verificarea prealabilă a condiţiilor economice

Art. 71 – Verificarea condiţiilor economice, prealabil emiterii unei autorizaţii, este obligatorie:

a) în cazul regimului de perfecţionare activă, când cererea vizează mărfuri de import sensibile din punct de vedere economic, menţionate în anexa 73 din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2454/1993; aceste dispoziţii nu sunt aplicabile operaţiunilor pentru care condiţiile economice sunt considerate a fi îndeplinite conform dispoziţiilor din art. 73, 75 şi 76;

b) în cazul regimului de transformare sub control vamal, când cererea se referă la operaţiuni cu mărfuri, altele decât cele cuprinse în partea A din anexa 76 la Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2454/1993. Când operaţiunile sunt cuprinse în partea B din Anexa 76 la Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2454/1993, verificarea condiţiilor economice se face la nivel comunitar, iar când nu sunt cuprinse nici in partea A şi nici în partea B a anexei menţionate verificarea se face prin modalităţile indicate în art. 81 – 90 din prezentele norme;

c) în cazul regimului perfecţionare pasivă, când operatorul economic ce exportă temporar mărfurile solicită să beneficieze de regim fără a efectua operaţiuni de perfecţionare în afara Comunităţii, conform art. 147. alin. (2) din Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2.913/92.

Art. 72 – Când, în aplicarea Regulamentului Comisiei (CEE) nr. 2454/1993 se stabileşte că anumite condiţii economice nu pot afecta, a priori, interesele producătorilor comunitari, acestea sunt considerate ca îndeplinite, iar autorizaţiile de perfecţionare pasivă, perfecţionare activă sau transformare sub control vamal, după caz, sunt emise fără o verificare prealabilă a acestor condiţii.

Art. 73 – În anexă la prezentele norme sunt prezentate sintetic cazurile în care verificarea prealabilă a condiţiilor economice are caracter obligatoriu sau facultativ.

B1. Verificarea prealabilă a condiţiilor economice pentru regimul de perfecţionare activă

Art. 74 – Cazurile în care condiţiile economice sunt considerate îndeplinite, inclusiv pentru operaţiunile ce vizează mărfurile sensibile din punct de vedere economic cuprinse în anexa 73 din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2454/1993, sunt prevăzute în regulamentul menţionat.

Art. 75 – Condiţiile economice sunt considerate îndeplinite în cazul operaţiunilor:

a) ce se referă la mărfuri fără caracter comercial;

b) executate în cadrul unui contract de prelucrare; prin contract de prelucrare se înţelege orice perfecţionare de mărfuri importate direct sau indirect, puse la dispoziţia titularului, realizată conform indicaţiilor şi în contul unui comitent stabilit într-o ţară terţă, în general, cu plata doar a cheltuielilor de perfecţionare;

c) de reparare, inclusiv recondiţionare sau repunere în funcţiune;

d) constând în manipulări uzuale prevăzute în anexa 72 la Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2454/1993;

e) de transformare a grâului dur, încadrat la codul tarifar NC 1001 10 00 pentru producerea pastelor făinoase încadrate la codul tarifar NC 1902 11 00 şi 1902 19.

Art. 76 – Condiţiile economice sunt considerate îndeplinite când a avut loc deja o verificare a condiţiilor economice, pentru operaţiunile:

a) referitoare la produsele compensatoare obţinute în urma unei perfecţionări efectuate în cadrul unei autorizaţii anterioare, a cărei acordare a făcut obiectul unei verificări a condiţiilor economice;

b) ce se referă la mărfuri importate vizate de partea A din anexa 73 din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2454/1993, când solicitantul prezintă un document care să permită plasarea lor sub regim, într-o cantitate determinată pe baza bilanţului previzionar stabilit conform art. 1 din Regulamentul Consiliului (CEE) nr.3448/93 de stabilire a regimului comercial aplicabil anumitor mărfuri rezultate din prelucrarea produselor agricole; procedura de emitere şi de utilizare a acestui tip de certificat sunt detaliate în acest regulament.

Art. 77 – (1) Condiţiile economice sunt considerate îndeplinite în cazul operaţiunilor de perfecţionare activă cu mărfuri de import a căror valoare per solicitant şi per an calendaristic, pentru fiecare cod NC din opt cifre, nu depăşeşte 500.000 EUR sau 150.000 EUR pentru mărfurile sensibile care figurează în anexa 73 din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2454/1993.

(2) Valoarea menţionată la alin. (1) este valoarea în vamă a mărfurilor, estimată pe baza elementelor cunoscute şi a documentelor prezentate la momentul depunerii cererii.

(3) Când operatorul economic are cunoştinţă de faptul că valoarea mărfurilor ce urmează să fie plasată sub regim depăşeşte plafonul stabilit la alin (1), acesta trebuie să depună o cerere de autorizare în procedură normală, iar operaţiunile fac obiectul verificării prealabile a condiţiilor economice.

(4) Dacă după obţinerea unei autorizaţii, operatorul economic încheie un nou contract în decursul anului, care determină depăşirea plafonului prevăzut la alin. (1), acesta este obligat să solicite autorizarea regimului printr-o cerere depusă în procedură normală, iar operaţiunile fac obiectul verificării prealabile a condiţiilor economice.

B2. Verificarea prealabilă a condiţiilor economice pentru regimul de perfecţionare pasivă

Art. 78 – Condiţiile economice la perfecţionare pasivă sunt considerate îndeplinite şi nu fac obiectul verificărilor în toate situaţiile, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 147 alin. (2) din Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2.913/1992.

B3. Verificarea prealabilă a condiţiilor economice pentru regimul de transformare sub control vamal

Art. 79 – Condiţiile economice la transformarea sub control vamal sunt considerate îndeplinite şi nu fac obiectul verificărilor în toate situaţiile când cererea vizează operaţiunile sau mărfurile din partea A a anexei 76 din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2454/1993.

C. Verificarea ulterioară a condiţiilor economice

Art. 80 – După eliberarea autorizaţiilor, autoritatea vamală, în colaborare cu alte autorităţi competente, poate efectua controlul regimului, pentru a se asigura de veridicitatea justificării economice prezentate la depunerea cererii de perfecţionare activă sau transformare sub control vamal.

Exemplu:

a) operaţiuni de perfecţionare activă, în cazul în care condiţiile economice au fost considerate îndeplinite, iar:

– operatorul economic a obţinut produsele compensatoare dintr-o perfecţionare activă anterioară pentru care condiţiile economice au fost verificate, sau

– pragul valoric al mărfurilor plasate în perfecţionare activă nu a fost depăşit într-un an calendaristic, sau

– titularul nu a depus mai multe cereri în procedură simplificată prin mai multe birouri vamale), sau

– mărfurile nu fac parte din categoria celor sensibile.

b) operaţiuni de transformare sub control vamal prevăzute în Partea A din anexa 76 la Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2454/1993.

c) operaţiuni de perfecţionare pasivă care nu depind de dispoziţiile art. 147 lit. c din Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2.913/1992.

Art. 81 – La cererea unei autorităţi vamale din alt Stat Membru, care are obiecţii faţă de o autorizaţie emisă, sau la iniţiativa Comisiei, autoritatea vamală română poate efectua o verificare ulterioară a condiţiilor economice.

D. Autoritatea abilitată să efectueze verificarea condiţiilor economice: Art. 82 – Fără a aduce atingere dispoziţiilor prevăzute la art. 84, verificarea condiţiilor economice se efectuează de autoritatea vamală română.

Art. 83 – (1) În cazul verificării prealabile a condiţiilor economice, autorităţile vamale abilitate cu verificarea cererii se consultă cu celelalte autorităţi competente.

(2) Autoritatea competentă pentru verificarea prealabilă a îndeplinirii condiţiilor economice în cazul produselor agricole clasificate la capitolele 1 – 24 din Nomenclatura Combinată este Ministerul Agriculturii, Pădurilor Şi Dezvoltării Rurale, Adresa: Bucureşti, B-dul Carol I, nr. 24, sector 3, telefon: 004021 307.23.00, 0040 21 307.23.45, 0040 21 307.85.00.

(3) Autoritatea competentă pentru verificarea prealabilă a îndeplinirii condiţiilor economice în cazul produselor industriale este Ministerul Economiei şi Finanţelor – Departamentul Economic, Calea Victoriei nr. 154, sector 1, Bucureşti, Telefon : 021.20.25.234, Fax : 021.20.25.239.

(4) Autoritatea vamală transmite celorlalte autorităţi competente o copie a cererii de autorizare precum şi a documentelor anexate, pentru avizare; aceasta cuprinde menţiunea „ în cazul în care nici un răspuns nu este primit în termen de 15 zile, se consideră că avizul a fost acordat”.

(5) În cazul în care autoritatea competentă consideră că cererea necesită o verificare mai aprofundată a condiţiilor economice, cum ar fi, spre exemplu, prezentarea de informaţii suplimentare de către solicitant, aceasta trebuie să informeze autoritatea vamală. În acest caz, în cadrul termenului de 30 de zile stabilit pentru emiterea autorizaţiei, autoritatea vamală informează operatorul economic asupra motivele care justifică depăşirea termenului şi indică un nou termen pe care îl consideră necesar în luarea unei decizii cu privire la cerere, potrivit art.6 alin. (2) din Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2.913/1992.

(6) Dacă, în cazul menţionat la alin. (5), până la expirarea termenului menţionat, nici un răspuns nu este primit din partea autorităţii competente, cererea se aprobă de autoritatea vamală, prin procedura acordului tacit.

Art. 84 – (1) Pentru mărfurile a căror circulaţie e reglementată de o organizaţie a pieţei agricole comune, mărfurile supuse drepturilor antidumping provizorii ori definitive, sau mărfurile supuse drepturilor compensatorii provizorii ori definitive (Partea B din anexa 76 la Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2454/1993), verificarea prealabilă a îndeplinirii condiţiilor economice în cazul cererilor de autorizare a regimului de transformare sub control vamal se efectuează la nivel comunitar.

(2) Cererile referitoare la mărfurile prevăzute la alin. (1), se transmit la Autoritatea Naţională a Vămilor, care le supune analizei Comisiei Europene.

Art. 85 – (1) Verificarea condiţiilor economice la nivel comunitar se poate face şi în alte cazuri decât cele menţionate la art. 84, când:

a) autorităţile vamale din Statele Membre interesate, solicită o consultare înainte sau după ce au eliberat o autorizaţie;

b) autoritatea vamală a unui Stat Membru interesat formulează, în situaţii cum sunt, spre exemplu, efectuarea unui control a posteriori, obiecţii faţă de o autorizaţie emisă;

c) Comisia solicită.

(2) Prevederile art. 81 sunt aplicabile în cazurile menţionate la alin. (1) lit. b şi c.

Art. 86 – Când o autoritate competentă solicită o consultare la nivel comunitar, cererea, însoţită de o argumentaţie în sprijinul solicitării, este trimisă Autorităţii Naţionale a Vămilor, care stabileşte procedura de urmat.

Art. 87 – Autoritatea Naţională a Vămilor, transmite Comisiei Europene cererea, autorizaţia, sau referinţele autorizaţiei emise în alt Stat Membru, precum şi concluziile verificării condiţiilor economice, când stabileşte că operaţiunea necesită verificarea la nivel comunitar a condiţiilor economice.

Art. 88 – Comisia Europeană confirmă primirea solicitării, informează în acest sens celelalte State Membre interesate şi stabileşte, împreună cu Statul Membru în cauză, oportunitatea înscrierii acestei verificări pe ordinea de zi a Comitetului Codului Vamal – Secţiunea Regimuri Vamale Economice.

Art. 89 – În cazul în care solicitarea este prezentată Comitetului Codului Vamal, operatorul economic în cauză este informat de către autoritatea vamală despre procedura angajată.

Art. 90 – Deciziile Comitetului Codului Vamal sunt aplicabile în mod corespunzător Statului Membru menţionat la art. 88, precum şi autorităţilor din celelalte State Membre, pentru cereri de autorizare sau autorizaţii emise în condiţii similare; în acest scop, Comitetul Codului Vamal poate publica deciziile sale în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, seria C, pentru informarea agenţilor economici.

Art. 91 – În cazul în care se iniţiază procedura de consultare comunitară înainte de eliberarea autorizaţiei, termenul de verificare a cererii de autorizare se suspendă, iar solicitantul este informat în acest sens.

SECŢIUNEA 4.2. DISPOZIŢII SPECIALE PRIVIND REGIMUL DE ANTREPOZITARE VAMALĂ ŞI DE ADMITERE TEMPORARĂ

A. Dispoziţii privind antrepozitul vamal

Art. 92 – (1) Conform art. 100 alin. (2) din Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2.913/92, solicitantul trebuie să probeze existenţa unei necesităţi economice de depozitare efectivă.

(2) În aplicarea prevederilor alin. (1), cererea de autorizare trebuie să conţină în rubrica 10 justificarea economică a antrepozitului. De asemenea cererea cuprinde informaţii privind durata medie de depozitare, avantajele

economice estimate, derularea operaţiunilor complexe sau operaţiunile punctuale, felul, cantitatea şi valoarea mărfurilor ce urmează a fi depozitate, destinaţia vamală a mărfurilor după depozitare.

(3) Autoritatea vamală căreia i se adresează cererea de emitere a autorizaţiei verifică dacă costurile administrative generate de regim nu sunt disproporţionate în raport cu interesul economic exprimat de solicitant, ţinând cont de tipul de antrepozit şi de procedurile de plasare şi/sau de încheiere cerute.

Art. 93 – În verificările întreprinse potrivit art. 92, autoritatea vamală ia în considerare următoarele elemente:

a) funcţia principală a antrepozitului este depozitarea mărfurilor;

b) regimul de antrepozitare vamală nu permite efectuarea proceselor industriale de transformare a mărfurilor; aceste procese pot fi realizate în locaţia antrepozitului, când sunt plasate sub regimurile de perfecţionare activă sau transformare sub control vamal.

c) în antrepozit nu este posibilă efectuarea altor operaţiuni în afara manipulărilor uzuale sau scoaterilor temporare de mărfuri, când aceste activităţi au un caracter auxiliar în raport cu funcţia esenţială de depozitare a mărfurilor necomunitare în vederea acordării unei destinaţii vamale de încheiere a regimului.

B. Dispoziţii privind admiterea temporară

Art. 94 – (1) Conform art. 578 din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2454/1993, acordarea regimului de admitere temporară cu exonerare totală de drepturi de import, pentru alte cazuri decât cele prevăzute prin regulament se poate face când mărfurile sunt importate în situaţii speciale fără incidenţă pe plan economic.

(2) Incidenţa pe plan economic este estimată la nivel local, regional, sau naţional, după caz, în funcţie de elementele concrete care definesc operaţiunea.

Exemplul 1: Admiterea temporară efectuată de către un operator economic necomunitar în domeniul turismului a 1000 de biciclete pentru turişti.

Incidenţa economică a admiterii temporare a acestor biciclete se va efectua ţinând cont de contextul economic. Este evident ca la nivel european sau naţional admiterea temporară pentru 2 luni a celor 1000 de biciclete nu are nici o incidenţă economică. Totuşi, această admitere temporară poate fi nefavorabilă localnicilor care practică închirieri de biciclete.

Exemplul 2: Admiterea temporară de utilaje sau scule, cum sunt, spre exemplu, tractoarele sau fierăstraiele, pentru curăţarea pădurilor în urma unei calamităţi naturale. Având în vedere că agenţii economici români nu sunt în măsură să răspundă tuturor cererilor de lucrări forestiere, sunt autorizate societăţi străine din ţările terţe să importe temporar materialele necesare. Pentru stabilirea consecinţelor economice, autoritatea vamală se poate consulta cu autorităţile administraţiei publice locale.

Exemplul 3: Orice lucrare efectuată în România cu un mijloc de transport aerian înmatriculat în afara Comunităţii necesită eliberarea unei autorizaţii prealabile de către serviciile competente din aviaţia civilă. O astfel de autorizaţie este necesară, de exemplu, în cazul utilizării unei aeronave străine importată pentru a efectua operaţiuni de lansare de diverse materiale, paraşutişti, etc.

Rămâne la aprecierea conducerii aviaţiei civile dacă motivele prezentate şi în special faptul că aparate de zbor similare în Comunitate sunt prea puţine sau indisponibile ar permite avizarea favorabilă a cererii.

Exemplul 4: Instalarea pe un aerodrom românesc a unui aeroclub elveţian pentru o perioadă de timp limitată sau admiterea temporară a unei aeronave necomunitare de către un aeroclub în aşteptarea unei eventuale cumpărări. În acest caz este obligatorie avizarea serviciilor locale de aviaţie civilă.

Art. 95 – Mijloacele de transport necomunitare de folosinţă comercială pot fi utilizate în trafic intern cu condiţia ca dispoziţiile în vigoare în domeniul transporturilor să permită aceasta, conform art. 558 alin. (1) lit. c din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2454/1993.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1), verificarea consecinţelor în plan economic este de competenta Ministerului Transporturilor, prin structurile sale specializate, în funcţie de modul de transport, iar acordarea regimului se face pe baza avizului favorabil al acestui minister.

În cazuri justificate, direcţiile regionale sau birourile vamale competente pot aprecia că cererea de acordare a regimului este întemeiată, fără a solicita avizul acestui minister.

Exemplu: O societate de taxi beneficiază de regimul de admitere temporară pentru un vehicul necomunitar renumit (minibus de lux marca Mercedes cu interior tapiţat în piele şi cu frigider) timp de o săptămână, pentru transportul unor personalităţi, acest tip de vehicul nefiind disponibil in regiune.

CAPITOLUL V DISPOZIŢII FINALE

Art. 96 – Dispoziţiile prezentelor norme se completează cu prevederile Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 2913/1992, ale Regulamentului Comisiei (CEE) nr. 2454/1993, ale Legii 86/2006 privind Codul vamal al României şi ale Hotărârii Guvernului nr. 707/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României.

Art. 97 – Anexa face parte integrantă din prezentele norme.

Anexă la Norme

Verificarea prealabilă a condiţiilor economice

Regim vamal

Obligatorie

Opţională

Perfecţionare activă

Mărfuri sensibile din punct de vedere economic din anexa 73 la Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2454/1993 din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 2913/1992 de instituire a Codului vamal comunitar (verificare la nivel naţional)

1. Toate mărfurile necuprinse în Anexa 73 la Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2454/1993 din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 2913/1992 de instituire a Codului vamal comunitar

2. Mărfuri cuprinse in anexa 73 la Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2454/1993 pentru care cererea vizează:

– operaţiuni cu mărfuri fără caracter comercial;

– executarea unui contract de prelucrare ;

– transformarea produselor compensatoare obţinute ca urmare a unei perfecţionări efectuate în cadrul unei autorizări anterioare şi care a făcut obiectul unei verificări a condiţiilor economice;

– manipulările uzuale din anexa 72 la Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2454/1993;

– reparaţii;

– transformarea grâului dur cu codul NC 1001 10 00 în paste alimentare cu codul NC 1902 11 00 şi 1902 19 ;

– mărfuri importate a căror valoare globală, pe solicitant, pe an calendaristic si pe cod tarifar de 8 cifre nu depăşeşte 150.000 euro ;

– aplicarea art. 11 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 3448/93, conform căruia solicitantul prezintă un document furnizat de o autoritate competentă, permiţând plasarea

sub regim a acestor mărfuri într-o cantitate mai mare decât cea stabilită.

Perfecţionare pasivă

Aplicarea art. 147 alin. (2) din Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2.913/92 (verificare la nivel naţional)

Toate celelalte cazuri

Transformare sub control vamal

Toate mărfurile şi operaţiunile necuprinse în partea A a anexei 76 la Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2454/1993.

Verificare la nivel comunitar a mărfurilor şi operaţiunilor din partea B a anexei 76 la Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2454/1993.

.

Verificare la nivel naţional pentru toate celelalte operaţiuni).

Mărfuri şi operaţiuni din partea A a anexei 76 la Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2454/1993.

Lege 86 privind Codul vamal al României

PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA DEPUTATILOR SENATUL

Legea 86 privind Codul vamal al României
Parlamentul României adoptă prezenta lege.

TITLUL I
DISPOZITII GENERALE
CAPITOLUL I
Domeniul de aplicare şi definiţii

Art. 1. – (1) Reglementările vamale cuprind prezentul cod, Regulamentul de aplicare a acestuia, precum şi alte acte normative care conţin prevederi referitoare la domeniul vamal.
(2) Codul se aplică schimbului de mărfuri şi bunuri dintre România şi alte ţări, fără a aduce atingere reglementărilor speciale prevăzute în alte domenii.
Art. 2. – (1) Reglementările vamale se aplică în mod uniform pe întreg teritoriul vamal al României, în măsura în care nu există dispoziţii contrare prevăzute în acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este parte.
(2) Introducerea sau scoaterea din ţară a mărfurilor, a mijloacelor de transport şi a oricăror altor bunuri este permisă numai prin punctele de trecere a frontierei de stat.
(3) în punctele de trecere a frontierei de stat şi pe teritoriul ţării
sunt organizate birouri vamale care funcţionează potrivit legii.
(4) La trecerea frontierei de stat, mărfurile, mijloacele de transport şi orice alte bunuri sunt supuse controlului vamal şi aplicării reglementărilor vamale numai de autoritatea vamală.
Art. 3. – (1) Teritoriul vamal al României cuprinde teritoriul statului român, delimitat de frontiera de stat a României, precum şi marea teritorială a României, delimitată conform normelor dreptului internaţional şi legislaţiei române în materie.
(2) Teritoriul vamal al României include şi spaţiul aerian al teritoriului ţării şi al mării teritoriale.
Art. 4. – în sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie:
1. „Persoană” – persoană fizică sau juridică; în această definiţie se încadrează şi o asociaţie de persoane fizice care, deşi nu are personalitate juridică, este recunoscută de lege.
2. “Persoană stabilită în România – o persoană fizică cu
domiciliul ori reşedinţa în România sau o persoană juridică care are sediul social, sediul central sau sediul permanent în România ori asociaţia de persoane prevăzută la pct. 1 cu sediul în România.
3. “Autoritate vamală” – autoritate investită, în principal, cu aplicarea reglementărilorvamale.
4. “Birou vamal” – unitate a autorităţii vamale în care pot fi îndeplinite, în totalitate sau în parte, formalităţile prevăzute în reglementările vamale.
5. “Biroul vamal de intrare” – biroul vamal desemnat de autoritatea vamală conform reglementărilor vamale, către care mărfurile introduse pe teritoriul vamal al României trebuie să fie dirijate fără întârziere şi la care acestea sunt supuse controalelor corespunzătoare la intrare destinate analizei de risc.
6. “Biroul vamal de import” – biroul vamal desemnat de către autoritatea vamală, conform reglementărilor vamale, la care trebuie să fie indeplinite formalităţile vamale şi controlul corespunzător destinat evaluării riscurilor, pentru a da o destinaţie vamală mărfurilor introduse pe teritoriul vamal al României.
7. “Biroul vamal de export” – biroul vamal desemnat de către autoritatea vamală, conform reglementărilor vamale, la care trebuie să fie îndeplinite formalităţile vamale şi controlul corespunzător destinat
evaluării riscurilor, pentru a da o destinaţie vamală mărfurilor care ies de pe teritoriul vamal al României;
8. “Biroul vamal de iesire” – biroul vamal desemnat de către autoritatea vamală, conform reglementărilor vamale, la care mărfurile trebuie să fie prezentate înainte de a ieşi de pe teritoriul vamal al României şi unde acestea sunt supuse controlului vamal de ieşire destinat analizei de risc.
9. “Decizie” – orice act oficial al autorităţii vamale privind reglementările vamale, referitor la un anumit caz, care produce efecte juridice asupra uneia sau mai multor persoane identificate sau identificabile, inclusiv informaţiile tarifare obligatorii şi informaţiile obligatorii în materie de origine.
10. “Statut vamal” – statutul unei mărfi ca marfă românească sau străină.
11. “Mărfuri româneşti” -:
a) mărfuri obţinute în întregime pe teritoriul vamal al României, cu respectarea condiţiilor de origine prevăzute în prezentul cod, care nu încorporează mărfuri importate din alte ţări. Mărfurile obţinute din mărfuri plasate sub un regim suspensiv nu se consideră a avea statut de marfă românească în cazurile de importanţă economică specială determinate prin Regulamentul vamal;
b) mărfuri importate care au fost puse în liberă circulaţie;
c) mărfuri obţinute pe teritoriul vamal al României fie din mărfurile prevăzute la lit.a) şi b), fie din mărfurile prevăzute la lit. b).
12. “Mărfuri străine” – altele decât cele definite la pct. 11.
Mărfurile româneşti îşi pierd statutul vamal când sunt scoase de pe teritoriul vamal al României.
13. “Datorie vamală” – obligaţia unei persoane de a plăti cuantumul drepturilor de import sau export.
14. “Drepturi de import” -:
a) taxele vamale şi taxele cu efect echivalent cu al taxelor vamale de plătit la importul de mărfuri;
b) taxele agricole şi alte taxe la import introduse prin reglementările privind politica agricolă sau prin reglementările specifice aplicabile anumitor mărfuri rezultate din transformarea produselor agricole, dacă este cazul.
15. “Drepturi de export” -:
a) taxele vamale şi taxele cu efect echivalent cu al taxelor vamale de plătit la exportul mărfurilor;
b) taxele agricole şi alte taxe la export introduse prin reglementările privind politica agricolă sau prin reglementările specifice aplicabile anumitor mărfuri rezultate din transformarea produselor agricole, dacă este cazul.
16. “Debitor” – orice persoană obligată să achite datoria vamală.
17. “Supraveghere vamală” – orice acţiune a autorităţii vamale pentru asigurarea respectării reglementărilor vamale şi, când este cazul, a altor dispoziţii aplicabile mărfurilor aflate sub supraveghere vamală.
18. “Control vamal” – acte specifice efectuate de către autoritatea vamală pentru a asigura aplicarea corectă a reglementărilor vamale şi a altor dispoziţii legale privind intrarea, ieşirea, tranzitul, transferul şi destinaţia finală a mărfurilor care circulă între teritoriul vamal al României
şi alte ţări, inclusiv staţionarea mărfurilor care nu au statutul de mărfuri româneşti; aceste acte pot să includă verificarea mărfurilor, a datelor înscrise în declaraţie, existenţa şi autenticitatea documentelor electronice sau scrise, examinarea evidenţelor contabile ale agenţilor economici şi a altor înscrisuri, controlul mijloacelor de transport, controlul bagajelor şi al altor mărfuri transportate de sau aflate asupra persoanelor, precum şi efectuarea de verificări administrative şi alte acte similare.
19. “Destinatie vamală a mărfurilor” -:
. a)  plasarea mărfurilor sub un regim vamal;
. b)  introducerea mărfurilor într-o zonă liberă sau antrepozit liber;
. c)  reexportul acestora în afara teritoriului vamal al României;
. d)  distrugerea mărfurilor;
. e)  abandonarea mărfurilor în favoarea statului.
20. “Regim vamal” -:
a) punerea în liberă circulaţie;
b) tranzitul;
c) antrepozitarea vamală; d) perfecţionarea activă;
e) transformarea sub control vamal;
f) admiterea temporară;
g) perfecţionarea pasivă; h) exportul.
21. “Declaraţie vamală” – actul cu caracter public, prin care o persoană manifestă, în formele şi modalităţile prevăzute în reglementările vamale, voinţa de a plasa mărfurile sub un anumit regim vamal.
22. “Declarant” – persoana care întocmeşte declaraţia vamală în nume propriu sau persoana în numele căreia se face o declaraţie vamală.
23. “Prezentarea mărfurilor în vamă” – reprezintă înştiinţarea autorităţii vamale, în modalitatea prevăzută de lege, despre sosirea mărfurilor la biroul vamal sau în orice alt loc desemnat sau aprobat de autoritatea vamală.
24. “Liber de vamă”- acţiune prin care autoritatea vamală lasă la dispoziţia titularului declaraţiei vamale mărfurile vămuite în scopul prevăzut de regimul vamal sub care acestea au fost plasate.
25. “Titularul regimului” – persoana în numele căreia s-a făcut
declaraţia vamală sau persoana căreia i-au fost transferate drepturile şi obligaţiile persoanei menţionate anteriorîn privinţa regimului vamal.
26. “Titularul autorizaţiei” – persoana căreia i s-a eliberat o autorizatie.
27. “Risc” – probabilitatea producerii la intrarea, ieşirea, tranzitul, transferul şi destinaţia finală a mărfurilor care circulă intre teritoriul vamal al României şi alte ţări şi la staţionarea mărfurilor care nu au statutul de mărfuri româneşti, a unui eveniment care fie :
a) impiedică aplicarea corectă a reglementărilor legale;
b) compromite interesele financiare ale României;
c) constituie o ameninţare pentru securitatea şi siguranţa
României, pentru sănătatea publică, pentru mediu sau pentru consumatori.
28. “Gestionarea riscurilor” – determinarea sistematică a riscurilor şi punerea în practică a tuturor măsurilor necesare pentru a limita expunerea la riscuri. Acest termen include activităţi de genul colectăriii de date şi de informaţii, analizării şi evaluării riscurilor, recomandării şi adoptării de măsuri, precum şi controlul şi evaluarea periodică a procesului şi a rezultatelor sale, pe bază de surse şi de strategii nationale şi internationale.

CAPITOLUL II
Sistemul institutional al autoritătii vamale

Sectiunea a 1-a
Structura organizatorică a autorităţii vamale
Art. 5. – (1) Activitatea autorităţii vamale se exercită prin:
. a)  Autoritatea Naţională a Vămilor;
. b)  direcţiile regionale vamale;
c) birourile vamale.
(2) în cadrul birourilor vamale se pot înfiinţa puncte vamale.
Art. 6. – (1) Autoritatea Naţională a Vămilor este organ de
specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, finanţată de la bugetul de stat, care se organizează şi funcţionează în subordinea Ministerului Finanţelor Publice, în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Organizarea şi funcţionarea acesteia se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
(2) Autoritatea vamală are o siglă ale cărei caracteristici se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
(3) Salarizarea, precum şi drepturile şi îndatoririle personalului vamal sunt cele prevăzute de lege pentru funcţionarii publici şi de Statutul personalului vamal.
(4) Funcţiile generale şi specifice utilizate în Autoritatea Naţională a Vămilor, în direcţiile regionale vamale, în birourile şi în punctele vamale se stabilesc prin lege.
Art. 7. – (1) Direcţiile regionale vamale şi birourile vamale sunt unităţi subordonate Autorităţii Naţionale a Vămilor.
(2) Deschiderea de noi birouri vamale de frontieră sau închiderea celor existente se face prin hotărâre a Guvernului.
(3) Direcţiile regionale vamale, birourile vamale de interior şi punctele vamale se înfiinţează prin decizia Autorităţii Naţionale a Vămilor.
Art. 8. – Autoritatea vamală îşi desfăşoară activitatea în sedii proprii sau, când acest lucru nu este posibil, în spaţii date în folosinţă gratuită de către deţinătorii legali.

Sectiunea a 2-a
Atributiile autoritătii vamale 99

Art. 9. – (1) Autoritatea vamală exercită, în cadrul politicii vamale a statului, atribuţiile conferite prin reglementările vamale pentru realizarea controlului vamal al mărfurilor introduse sau scoase din tară.
(2) Controlul vamal se efectuează la birourile şi punctele vamale de către personalul autorităţii vamale, sub îndrumarea şi controlul direcţiilor regionale vamale şi al Autorităţii Naţionale a Vămilor.
(3) în cazurile şi condiţiile prevăzute de prezentul cod şi de Regulamentul vamal, controlul vamal se poate efectua şi în alte locuri decât cele prevăzute la alin. (2).
Art. 10. – (1) Autoritatea vamală are dreptul să efectueze controlul
vamal al mijloacelor de transport şi al mărfurilor, precum şi al bunurilor şi valorilor aparţinând persoanelor fizice, prezentate la introducerea sau scoaterea lor din tară.
(2) în cazul în care se refuză prezentarea, autoritatea vamală are dreptul să efectueze controlul vamal, din proprie iniţiativă, fără acordul titularului.
(3) Când există indicii temeinice de fraudă, se poate efectua, cu aprobarea şefului biroului vamal controlul vamal corporal sumar, cu respectarea normelor de igienă şi în încăperi separate, de către persoane de acelaşi sex cu persoana controlată. Se consideră că există indicii temeinice de fraudă în situaţiile când agentul vamal:
a) descoperă, în timpul controlului indicii cu privire la existenţa unor mărfuri nedeclarate sau ascunse;
b) deţine informaţii despre intenţia persoanei controlate de a săvârşi contraventii sau infractiuni vamale;
c) posedă date că persoana controlată a săvârşit contravenţii sau infracţiuni vamale;
d) constată comportamente neobişnuite din partea persoanei controlate.
(4) Controlul vamal corporal sumar nu are caracterul percheziţiei
corporale prevăzută în Codul de procedură penală.
Art. 11. – (1) Autoritatea vamală când are informaţii cu privire la
persoanele care, la trecerea frontierei de stat, ar transporta droguri sau
precursori ai acestora ascunse în corpul lor, poate, pe baza consimţământului acestora, să le supună unui examen de investigare medicală.
(2) în caz de refuz, agentul vamal solicită parchetului în a cărei rază de competenţă se află biroul vamal autorizarea pentru examinarea medicală şi reţinerea persoanei. Rezultatele examinării medicale se prezintă parchetului în scopul aplicării procedurilor penale.
Art. 12. – (1) Personalul vamal este investit cu exerciţiul autorităţii publice şi are dreptul să conducă la sediul biroului vamal persoanele suspecte de încălcarea reglementărilor vamale, a căror identitate nu a putut fi stabilită în condiţiile legii.
(2) Echipajele mobile ale autorităţii vamale, identificabile prin
dotări şi însemne specifice, au dreptul de a opri mijloacele de transport, în vederea verificării respectării reglementărilor vamale, folosind semnale formale specifice. Când conducătorii mijloacelor de transport refuză să
oprească, pot fi utilizate, pentru imobilizare, şi alte modalităţi prevăzute de lege.
(3) în caz de infracţiuni flagrante, personalul vamal are obligaţia să înainteze de îndată procurorului pe făptuitor, împreună cu lucrările efectuate şi mijloacele de probă.
Art. 13. – (1) Personalul vamal abilitat are dreptul ca, în vederea efectuării controlului vamal în condiţiile legii, să urce la bordul oricăror nave, inclusiv al celor militare, aflate în porturile maritime sau fluviale,
precum şi în rada acestora.
(2) Comandantul sau, în absenţa sa, secundul navei comerciale sau militare, este obligat să primească autoritatea vamală, să o însoţească în timpul controlului şi să îi creeze posibilitatea de a verifica orice loc de pe navă susceptibil de a ascunde mărfuri sau valori supuse reglementărilor vamale.
(3) Prevederile alin. (1) şi (2) se aplică şi aeronavelor comerciale
sau militare aflate în aeroporturi, la sosirea sau plecarea din ţară.
Art. 14. – (1) Autoritatea vamală poate controla mărfurile supuse reglementărilor vamale, în orice loc s-ar afla pe teritoriul ţării. Pe durata controlului şi verificărilor efectuate de personalul vamal cu atribuţii în acest domeniu, se pot reţine, potrivit legii, de la persoanele fizice şi juridice, documente de orice natură şi pe orice fel de suport, care pot facilita îndeplinirea misiunii de control. Reţinerea documentelor se face pe baza unui proces verbal.
(2) în acest scop, autoritatea vamală poate:
a) verifica, în condiţiile legii, clădiri, depozite, terenuri, mijloace de transport susceptibile de a transporta mărfuri supuse unui regim vamal sau care ar trebui supuse unui regim vamal, precum şi orice alte obiective;
b) preleva, în condiţiile legii, probe pe care le analizează în laboratoarele proprii sau agreate, în vederea identificării şi expertizării mărfurilor;
c) efectua investigaţii, supravegheri şi verificări în cazurile în care sunt semnalate situaţii de încălcare a reglementărilor vamale;
d) desfăşura activităţile necesare pentru gestionarea riscurilor;
e) exercita controlul ulterior la sediul agenţilor economici asupra
schimbului de mărfuri dintre România şi alte ţări, în scopul verificării respectării reglementărilor vamale;
f) identifica, pe bază de documente, persoanele care se află în raza de activitate a biroului vamal, precum şi persoanele care au legătură cu mărfurile şi se află în locurile verificate potrivit lit. a);
g) participa, în condiţiile legii, la realizarea livrărilor supravegheate;
h) coopera direct cu alte instituţii centrale române sau cu administraţii vamale străine, în condiţiile legii şi cu respectarea obligaţiilor ce decurg din convenţiile şi înţelegerile la care România este parte;
i) culege, prelucra şi utiliza informaţii specifice necesare pentru prevenirea şi combaterea încălcării reglementărilor vamale, inclusiv prin gestionarea, potrivit legii, a unor baze de date privind schimbul de mărfuri.
Art. 15. – Pentru efectuarea controlului vamal al mărfurilor şi, când
este cazul, instituţiile şi orice alte persoane au obligaţia să pună la dispoziţia autorităţii vamale, fără plată, datele şi informaţiile pe care le deţin referitoare la acele mărfuri. Aceste date şi informaţii se transmit, în scris sau înregistrate pe alt suport material compatibil, în termenul solicitat.
Art. 16. – (1) Organele poştale sunt obligate să prezinte, pentru control, autorităţii vamale aflate în incinta oficiului poştal, coletele şi trimiterile poştale internaţionale, cu respectarea normelor poştale.
(2) în exercitarea atribuţiilor de control, autoritatea vamală nu poate să aducă atingere secretului corespondenţei şi trimiterilor poştale.
Art. 17. – (1) Autoritatea vamală îşi exercită atribuţiile pe întreg teritoriul vamal al României, în condiţiile stabilite prin prezentul cod.
(2) Organele de poliţie şi alte autorităţi publice, ce au potrivit legii,
competenţe în domeniul controlului fiscal, al circulaţiei şi utilizării mărfurilor pe teritoriul vamal al României, sunt obligate să anunţe de îndată autoritatea vamală cea mai apropiată când constată încălcări ale
reglementărilor vamale şi să depună la aceasta mărfurile care au făcut obiectul acelei încălcări şi documentele doveditoare.
Art. 18. – (1) în scopul prevenirii încălcării reglementărilor vamale, se instituie o zonă specială de supraveghere vamală, cuprinsă între limita exterioară a mării teritoriale şi frontiera de stat, precum şi o fâşie
de 30 de km în interiorul frontierei de stat.
(2) în zona specială de supraveghere vamală, autoritatea vamală efectuează şi alte acţiuni specifice, prin înfiinţarea de posturi de supraveghere vamală, permanente sau temporare, fixe ori mobile.
Totodată, realizează controale inopinate, urmăreşte şi identifică persoanele suspectate de încălcarea reglementărilor vamale.

Secţiunea a 3-a
Drepturile şi obligaţiile autorităţii vamale

Art. 19. – Autoritatea Naţională a Vămilor şi direcţiile regionale vamale exercită coordonarea, îndrumarea şi controlul efectuării operaţiunilor realizate de către birourile vamale, asigurând aplicarea uniformă a reglementărilor vamale.
Art. 20. – Birourile vamale efectuează operaţiunile de control şi supraveghere vamală în cazurile şi în condiţiile prevăzute de reglementările vamale.
Art. 21. – Autoritatea vamală comunică în condiţiile legii, la cererea ministerelor şi altor instituţii centrale, precum şi a Băncii Naţionale a României, date privind operaţiunile vamale care le sunt necesare pentru
îndeplinirea atribuţiilor lor prevăzute de lege.

Sectiunea a 4-a
Personalul vamal. Drepturi şi obligaţii

Art. 22. – Personalul vamal cuprinde funcţionarii numiţi în funcţia
publică în cadrul sistemului instituţional al autorităţii vamale.
Art. 23. – Condiţiile de recrutare, de numire în funcţia publică, de promovare şi evaluare, precum şi de încetare a raportului de serviciu, se
stabilesc prin legislaţia aplicabilă funcţionarilor publici şi personalului vamal.
Art. 24. – Personalul vamal poartă, în timpul serviciului, uniformă, însemne, ecusoane distincte şi, după caz, echipament de protecţie, care se atribuie gratuit. Modelul şi durata de întrebuinţare a acestora se
stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Art. 25. – (1) Personalul vamal îşi exercită atribuţiile în cadrul
operaţiunilor de control şi supraveghere vamală numai pe baza legitimaţiilor de serviciu, în care suntînscrise competenţele conferite prin normele legale.
(2) Organele de poliţie sunt obligate să acorde, la cerere, sprijin
autoritătii vamale în exercitarea atributiilor care le revin.
Art. 26. – Personalul vamal, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, beneficiază de ocrotirea specială prevăzută de lege pentru ofiţerii de poliţie.
Art. 27. – (1) Personalul vamal care are dreptul de a purta şi face
uz de armă, în conformitate cu normele legale privind regimul armelor şi al muniţiilor, se stabileşte de conducătorul Autorităţii Naţionale a Vămilor,
cu aprobarea ministrului finanţelor publice.
(2) Condiţiile în care personalul vamal are dreptul să deţină şi să poarte arme se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Art. 28. – Personalul vamal, indiferent de funcţia deţinută, este obligat să păstreze confidenţialitatea datelor şi a operaţiunilor efectuate,
precum şi a oricăror documente, date şi informaţii de care ia cunoştinţă în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi care nu sunt potrivit legii informaţii
de interes public.
Art. 29. – Personalul vamal este obligat să fie loial instituţiei, să aibă o atitudine corectă şi integră, acţionând cu competenţă şi fermitate
pentru prevenirea, combaterea şi sancţionarea încălcării reglementărilor vamale.
Art. 30. – Autoritatea Naţională a Vămilor realizează formarea şi perfecţionarea personalului vamal prin Şcoala de Finanţe Publice şi Vamă, precum şi prin programe de formare specializată în administraţia publică.

CAPITOLUL III
Dispoziţii generale privind drepturile şi obligaţiile persoanelor cu privire la reglementările vamale
Secţiunea a 1-a
Dreptul de reprezentare

Art. 31. – (1) în condiţiile prevăzute în prezentul cod, orice persoană îşi poate desemna un reprezentant în relaţia sa cu autoritatea vamală pentru a întocmi actele şi a îndeplini formalităţile prevăzute în
reglementările vamale.
(2) Reprezentarea poate fi directă sau indirectă.
(3) în cazul reprezentării directe, reprezentantul acţionează în numele şi pe seama unei alte persoane.
(4) în cazul reprezentării indirecte, reprezentantul acţionează în nume propriu, dar pe seama unei alte persoane.
(5) Reprezentantul trebuie să fie stabilit în România, cu următoarele excepţii:
a) în cazul declarării mărfurilor pentru regimul vamal de tranzit sau admitere temporară;
b) în cazurile când mărfurile sunt declarate cu titlu ocazional, cu condiţia ca autoritatea vamală să considere acest lucru justificat.
(6) Reprezentantul poate fi un comisionar în vamă, în condiţiile prevăzute de Regulamentul vamal.
(7) Reprezentantul are obligaţia să declare că acţionează pentru persoana care l-a împuternicit, să specifice dacă reprezentarea este directă sau indirectă şi să fie investit cu puterea de reprezentare.
(8) O persoană care nu declară că acţionează în numele sau pe seama altei persoane sau care declară că acţionează în numele sau pe seama altei persoane fără a fi împuternicită să facă aceasta, se consideră că acţionează în nume propriu şi pe contul său.
(9) Autoritatea vamală poate cere, oricărei persoane care declară că acţionează în numele sau pe seama altei persoane, să facă dovada calităţii şi capacităţii sale de a acţiona ca reprezentant.

Sectiunea a 2-a
Agenţi economici autorizaţi

Art. 32. – (1) Autoritatea vamală acordă pe baza criteriilor 11
prevăzute în prezenta secţiune şi, dacă este necesar, după consultarea altor autorităţi competente, statutul de “agent economic autorizat”
oricărui agent economic stabilit în România. Agentul economic autorizat beneficiază de anumite facilităţi în ceea ce priveşte controlul vamal
privind securitatea şi siguranţa, şi/sau de anumite simplificări prevăzute de reglementările vamale.
(2) Statutul de agent economic autorizat se acordă pe baza
următoarelorcriterii:
a) lipsa înregistrărilor în baza de date a autorităţii vamale,
referitoare la încălcarea reglementărilor vamale de către agentul economic solicitant;
b) un sistem corespunzător de gestiune a înscrisurilor
comerciale, şi, dacă este cazul, a documentelor de transport care să permită efectuarea controlului vamal;
c) dovada solvabilităţii financiare, dacă este cazul, şi, când acestea sunt aplicabile, normele corespunzătoare de securitate şi siguranţă legate de gestionarea riscurilor.
(3) Prin Regulamentul vamal se stabilesc normele privind :
a) acordarea statutului de agent economic autorizat;
b) eliberarea autorizărilor pentru utilizarea simplificărilor;
c) stabilirea autorităţii vamale care acordă statutul de agent economic autorizat şi care eliberează autorizaţia prevăzută la lit. b).
d) tipul de facilitate şi limitele acesteia care pot fi acordate în ceea ce priveşte controalele vamale referitoare la securitate şi siguranţă,
ţinând cont de regulile referitoare la gestionarea riscurilor;
e) condiţiile în care statutul de agent economic autorizat poate fi suspendat sau retras.

Sectiunea a 3-a 
Decizii privind aplicarea reglementărilor vamale

Art. 33. – (1) O persoană care solicită autorităţii vamale să ia o decizie privind aplicarea reglementărilor vamale, este obligată să
furnizeze toate informaţiile şi documentele necesare acestei autorităţii pentru a se pronunţa.
(2) Decizia se adoptă şi se comunică solicitantului în termenele prevăzute prin Regulamentul vamal sau alte acte normative.
(3) Când solicitarea este formulată în scris, decizia se adoptă în cadrul termenului legal, calculat de la data la care cererea este primită de autoritatea vamală şi se comunică în scris solicitantului. Termenul prevăzut poate fi depăşit când autoritatea vamală se află în imposibilitatea de a-l respecta. într-o astfel de situaţie, autoritatea vamală informează solicitantul, anterior expirării termenului, asupra motivelor care justifică depăşirea termenului, precum şi cu noul termen apreciat ca fiind necesar pentru adoptarea deciziei.
(4) Deciziile adoptate de autoritatea vamală în scris trebuie să menţioneze motivele pe care se întemeiază şi să facă trimitere la dreptul de introducere a unei acţiuni prevăzute în prezentul cod.
Art. 34. – Cu excepţia cazurilor prevăzute de lege, deciziile autorităţii vamale sunt puse în aplicare de la data adoptării.
Art. 35. -(1)0 decizie favorabilă persoanei interesate se anulează când a fost luată pe baza unor informaţii eronate sau incomplete şi dacă solicitantul a ştiut sau ar fi trebuit să ştie că informaţiile erau eronate sau incomplete şi această decizie nu ar fi fost luată dacă informaţiile ar fi fost corecte şi complete.
(2) Anularea se comunică de autoritatea vamală persoanei căreia i s-a adresat şi produce efecte de la data adoptării deciziei anulate.
Art. 36. – (1) Prin derogare de la prevederile Legii contenciosului
administrative nr. 554/2004 cu modificările ulterioare, o decizie favorabilă
persoanei interesate este revocată sau modificată când, în alte cazuri decât cele menţionate în art. 35, nu au fost sau nu mai sunt îndeplinite una sau mai multe condiţii prevăzute pentru emiterea acesteia.
(2) O decizie favorabilă persoanei interesate poate fi revocată şi când persoana căreia îi este adresată nu îndeplineşte o obligaţie care îi revine prin această decizie.
(3) Revocarea sau modificarea deciziei se comunică persoanei căreia i se adresează şi produce efecte de la data aducerii la cunoştinţă. în cazuri excepţionale, când interesele legitime ale persoanei o cer, autoritatea vamală poate amâna data aplicării revocării sau modificării.
Cazurile excepţionale se vor detalia în Regulamentul vamal,

Sectiunea a 4-a
Informatii

Art. 37. – (1) Persoanele interesate au dreptul să solicite autorităţii vamale, în scris, informaţii privind aplicarea reglementărilor vamale. O astfel de solicitare poate fi refuzată dacă aceasta nu are legătură cu o operaţiune de import sau export ce urmează a fi realizată.
(2) La cerere se anexează, dacă este cazul, documentaţia cuprinzând principalele caracteristici tehnice şi comerciale ale mărfurilor care fac obiectul tranzacţiei, precum şi analizele de laborator.
(3) Informaţiile sunt furnizate gratuit solicitantului. Când apar costuri speciale pentru autoritatea vamală, mai ales ca rezultat al analizelor şi expertizelor efectuate asupra mărfurilor sau al returnării acestora, cheltuielile corespunzătoare vor fi facturate solicitantului.
Art. 38. – (1) Autoritatea Naţională a Vămilor emite informaţii
tarifare obligatorii sau informaţii obligatorii în materie de origine, la solicitarea scrisă a persoanei interesate, conform Regulamentului vamal.
(2) Informaţiile prevăzute la alin. (1) obligă autoritatea vamală în faţa solicitantului numai în privinţa clasificării tarifare a mărfurilor sau pentru determinarea originii mărfurilor. Informaţiile obligă autoritatea
vamală doar pentru mărfurile care sunt vămuite după data la care au fost furnizate informatiile.
(3) Titularul informaţiei tarifare obligatorii trebuie să facă dovada că mărfurile declarate sunt conforme în toate privinţele cu cele descrise în informaţia obligatorie.
(4) Titularul unei informaţii obligatorii în materie de origine trebuie să facă dovada că mărfurile declarate şi circumstanţele care au dus la determinarea originii sunt conforme în toate privinţele cu cele descrise în informaţia obligatorie.
Art. 39. -(1)0 informaţie tarifară obligatorie este valabilă pentru o perioadă de 6 ani de la data emiterii, iar cea în materie de origine pentru o perioadă de 3 ani. Prin excepţie de la prevederile art. 35, informaţia obligatorie se anulează de autoritatea vamală dacă s-a bazat pe informaţii eronate sau incomplete furnizate de solicitant.
(2) Informaţia tarifară obligatorie încetează să mai fie valabilă:
a) ca urmare a adoptării unei reglementări cu ale cărei prevederi informaţia nu mai este conformă;
b) ca urmare a unei modificări a Notelor explicative la
Nomenclatura Combinată sau ca urmare a unui aviz de clasificare ori a unei modificări a Notelor explicative la Nomenclatura Sistemului armonizat de descriere şi codificare a mărfurilor, publicată în Monitorul Oficial al României;
c) când este modificată sau revocată conform art. 36, cu condiţia ca titularul să fie înştiinţat cu privire la aceasta.
(3) Informaţia obligatorie în materie de origine încetează să mai fie valabilă:
a) ca urmare a adoptării unei reglementări sau încheierii de către România a unui acord cu ale căror prevederi informaţia obligatorie nu mai este conformă;
b) când devine incompatibilă cu regulile de origine prevăzute în legislaţia în vigoare;
c) când este modificată sau revocată conform art. 36, cu condiţia ca titularul să fie înştiinţat cu privire la aceasta.
(4) Dispoziţiile alin. (2) lit. a) şi b), alin. (3) lit. a) şi b) se aplică de la data intrării în vigoare a actelor menţionate, iar cele de la alin. (2) lit. c) şi (3) lit. c) de la data înştiinţării.
(5) Titularul unei informaţii obligatorii care a încetat să mai fie valabilă, conform alin. (2) lit. b) şi c) sau alin. (3) lit. b) şi c), poate să se folosească în continuare de această informaţie în scopul stabilirii drepturilor de import, a drepturilor de export, precum şi a altor drepturi pe o durată de 6 luni, în situaţia în care a avut încheiate contracte ferme pentru cumpărarea sau vânzarea mărfurilor, pe baza informaţiei obligatorii înainte ca încetarea valabilităţii să se fi produs. în cazul produselor pentru care se prezintă un certificat de import sau de export în timpul îndeplinirii formalităţilor vamale, termenul de 6 luni se înlocuieşte cu perioada de valabilitate a certificatului.
(6) Aplicarea dispoziţiilor cuprinse în informaţiile obligatorii are efect asupra determinării drepturilor de import sau export şi asupra modului de utilizare a certificatelor de import sau export prezentate cu ocazia declarării mărfurilor în vamă cu condiţia ca certificatul de import sau export să fi fost eliberat în baza informaţiilor obligatorii.

Sectiunea a 5-a
Alte dispoziţii

Art. 40. – (1) Autoritatea vamală poate să efectueze, potrivit legii, toate controalele pe care le consideră necesare pentru a asigura
aplicarea corectă a reglementărilor vamale şi a altor dispoziţii legale privind intrarea, ieşirea, tranzitul, transferul şi destinaţia finală a mărfurilor care circulă între teritoriul vamal al României şi alte ţări, precum şi staţionarea mărfurilor care nu au statut de mărfuri româneşti.
(2) Controlul vamal, altul decât cel inopinat, se bazează pe o analiză de risc ce utilizează procedee informatice în scopul de a
determina şi cuantifica riscurile şi de a elabora măsurile necesare evaluării acestora, pe baza unor criterii stabilite de autoritatea vamală şi, dacă este cazul, a unora stabilite la nivel internaţional. Pentru punerea în practică a măsurilor de gestionare a riscurilor autoritatea vamală utilizează un sistem electronic corespunzător.
(3) Când controlul este efectuat de către altă autoritate, acesta se desfăşoară sub coordonarea autorităţii vamale şi, în măsura posibilului, în acelaşi moment şi acelaşi loc.
(4) în cadrul controlului, autoritatea vamală şi alte autorităţi
competente pot schimba între ele datele primite în legătură cu intrarea, ieşirea, tranzitul, transferul şi destinaţia finală a mărfurilor care circulă între teritoriul vamal al României şi alte ţări, precum şi cu staţionarea mărfurilor care nu au statut de mărfuri româneşti, dacă este necesar în scopul diminuarii riscului.
Art. 41. – (1) în scopul aplicării reglementărilor vamale, orice persoană implicată direct sau indirect în operaţiunile având ca scop schimbul de mărfuri dintre România şi alte ţări, este obligată să furnizeze autorităţii vamale la cererea acestora şi în termenul stabilit, toate documentele şi informaţiile necesare, pe orice suport, precum şi orice sprijin necesar.
(2) Informaţiile care, prin natura lor, sunt confidenţiale sau care sunt oferite pe bază de confidenţialitate impun obligaţia păstrării
secretului profesional. Acestea nu se dezvăluie de către autoritatea vamală fără permisiunea expresă a persoanei sau autorităţii care le-a furnizat. Comunicarea informaţiilor este permisă când autoritatea vamală poate fi obligată sau autorizată să facă aceasta, conform prevederilor legale, mai ales în privinţa protejării datelor personale sau în legătură cu procedurile judiciare.
Art. 42. – (1) Persoanele implicate păstrează documentele menţionate în art. 41 alin. (1), pentru a fi supuse controlului vamal, timp
de 5 ani calendaristici, indiferent de suportul folosit. Acest termen se calculează astfel:
a) în cazul mărfurilor puse în liberă circulaţie în alte împrejurări
decât cele prevăzute la lit. b) sau al mărfurilor declarate pentru export, de la sfârşitul anului în care sunt acceptate declaraţiile de punere în liberă circulaţie sau cele de export;
b) în cazul mărfurilor puse în liberă circulaţie cu drepturi de import reduse sau zero în funcţie de destinaţia lor finală, de la sfârşitul anului în care ele încetează a mai fi supuse supravegherii vamale;
c) în cazul mărfurilor plasate sub un alt regim vamal, de la sfârşitul anului în care regimul vamal a fost încheiat;
d) în cazul mărfurilor plasate într-o zonă liberă sau un antrepozit liber, de la sfârşitul anului în care ele părăsesc incinta respectivă.
(2) în cazul în care în urma efectuării unui control vamal în ceea ce
priveşte o datorie vamală se stabileşte necesitatea corectării acesteia în evidenţele contabile, termenele prevăzute la alin. (1) se prelungesc cu un an calendaristic.
Art. 43. – Cursurile pieţei valutare utilizate în scopul aplicării legislaţiei vamale sunt cele stabilite şi publicate de Banca Naţională a României. Modalitatea de utilizare a acestora se stabileşte prin Regulamentul vamal.
Art. 44. – Prin Regulamentul vamal se stabilesc cazurile şi condiţiile în care aplicarea reglementărilor vamale poate fi simplificată.

 

Gestionarea contingentelor tarifare

COMISIA EUROPEANĂ
DIRECŢIA GENERALĂ IMPOZITARE ŞI UNIUNE VAMALĂ

Afaceri internaţionale şi tarife
Economie tarifară, scutire de taxe vamale, TARIC, regiuni ultraperiferice
Bruxelles, 11.11.2008 TAXUD/3439/2006-rev.3 – RO

COMITETUL CODULUI VAMAL Secţia privind economia tarifară
Acord administrativ privind gestionarea contingentelor tarifare
(Versiunea 1.12.2008)

Introducere
1. Majoritatea contingentelor tarifare comunitare sunt gestionate de Direcţia Generală pentru Impozitare şi Uniune Vamală (DG T AXUD) din cadrul Comisiei, în cooperare cu administraţiile vamale ale statelor membre (aşa-numitul principiu „primul venit, primul servit”). Cu toate acestea, câteva sunt gestionate de DG Agricultură prin intermediul unui sistem de licenţe de import. Prezentul acord administrativ se aplică numai contingentelor tarifare gestionate de DG TAXUD.
Principii
2. Eficienţa acestei gestionări comunitare depinde nu numai de aplicarea riguroasă de către statele membre şi Comisie a dispoziţiilor corespunzătoare din regulamentele comunitare, ci şi de o cooperare strânsă între administraţiile implicate.
3. Atunci când aplică dispoziţiile respective, administraţiile şi serviciile implicate trebuie să acorde atenţie în special:
– tratamentului echitabil şi uniform al tuturor importatorilor din Comunitate,
– obligaţiei de a nu depăşi volumul iniţial al unui contingent tarifar dat.

Baza juridică
4. Dispoziţiile legale care reglementează gestionarea contingentelor în sistemul primul venit, primul servit sunt cuprinse în articolele 308a – 308c din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 de stabilire a dispoziţiilor de punere în aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar(1), precum şi în dispoziţii specifice din diverse regulamente ale Consiliului şi Comisiei privind anumite regimuri tarifare preferenţiale.
Comitetul
5. Statele membre şi Comisia se consultă în mod formal în legătură cu gestionarea contingentelor tarifare în cadrul secţiei de economie tarifară a Comitetului Codului Vamal.
Oficiile responsabile
6. Oficiile responsabile de gestionarea contingentelor tarifare sunt Direcţia Generală pentru Impozitare şi Uniune Vamală (TAXUD) din cadrul Comisiei şi un birou central din cadrul autorităţilor vamale, desemnat în fiecare stat membru.
Rolul şi responsabilităţile statelor membre
7. Prelucrarea declaraţiilor vamale, în special acordarea de avantaje tarifare, este o funcţie exercitată direct de autorităţile vamale ale fiecărui stat membru.
8. În ceea ce priveşte gestionarea contingentelor tarifare, autorităţile respective sunt responsabile în special de:
– verificarea faptului că cererile de alocare corespund cu exactitate informaţiilor din declaraţia de punere în liberă circulaţie şi că sunt valabile, în special prin referire la TARIC, cu originea şi cu datele de deschidere şi de închidere a contingentului tarifar respectiv,
– în conformitate cu articolul 308a alineatul (3), verificarea prezentării la vamă a certificatului de origine sau de autenticitate sau a unui alt document necesar şi a valabilităţii acestuia(2),
– verificareavalabilităţiicombinaţieiprodus/originedeclarate,
– verificareavalabilităţiiunităţiifolositepentrucantitate,
– rotunjireacantităţiipentrufiecarecereredealocare,dupăcumurmează:
– de la 0,001 la 0,499: rotunjire în minus la unitatea cea mai apropiată,
– de la 0,5 la 0,999: rotunjire în plus la unitatea cea mai apropiată,
– verificarea caracterului realist al raportului dintre valoarea declarată şi cantitatea declarată,
– încazuluneirestituiri,verificareafaptuluicăsumacorespundeuneisumedejaalocate,
– transmitereacererilorcătreComisie,
– primirearăspunsurilorComisieişiacordareaalocărilor,
– identificareaalocăriloreronateşiefectuarearestituirilorcătreComisie.
9. Statele membre nu acordă avantajul alocării la un import diferit de cel pentru care s-a depus iniţial cererea.
10. Statele membre pot anula o cerere de alocare transmisă Comisiei, dar care nu a fost încă prelucrată. Statele membre pot anula o restituire transmisă Comisiei, dar care nu a fost încă prelucrată.
11. Este la latitudinea statelor membre să facă publică epuizarea oricărui contingent tarifar.

Rolul şi responsabilităţile Comisiei
12. Rolul obişnuit al Comisiei este să se asigure că regulamentele comunitare sunt corect aplicate şi să îşi exercite puterile conferite de Consiliu pentru punerea în aplicare a normelor prevăzute de acesta din urmă.
13. În ceea ce priveşte gestionarea contingentelor tarifare, Comisia (DG TAXUD) este responsabilă în special de:
întreţinereabazeidedateprivindcontingenteletarifare,
furnizarea de date de referinţă noi statelor membre, ori de câte ori acestea sunt modificate, în special la sfârşitul fiecărui an,
Articolul 256 din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 stipulează că un contingent tarifar poate fi acordat numai după prezentarea documentului necesar obţinerii acestui avantaj preferenţial la autorităţile vamale şi stabileşte termenul limită pentru prezentarea documentului respectiv.
– primirea şi prelucrarea cererilor de alocare şi a restituirilor în conformitate cu dispoziţiile legale,
– primirea şi prelucrarea cererilor de regularizare în conformitate cu dispoziţiile legale şi acordarea de consiliere statelor membre, dacă este necesar,
– garantarea faptului că sumele restituite de statele membre sunt alocate în conformitate cu dispoziţiile legale,
– informareastatelormembreînlegăturăcurezultatelefiecăreiprelucrări,
– publicareasoldurilorcurentealetuturorcontingentelortarifarepesite-ulEUROPA(3),
– întocmireaderapoarteconsolidateprivindutilizareacontingentelortarifarepentruîntreaga Comunitate, atât lunar cât şi anual,
– promovarea permanentă a unei eficienţe sporite.

Procedura normală de alocare
14. Comisia efectuează alocarea zilnică începând cu ora 14.00 (ora Bruxelles-ului) în fiecare zi. Cu toate acestea, Comisia poate întârzia alocarea până în momentul în care orice stat membru care întâmpină dificultăţi de comunicare şi-a comunicat corect cererile.
15. În conformitate cu articolul 308b alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93, cererile de alocare se prelucrează de obicei a doua zi după acceptarea declaraţiei vamale. Declaraţiile acceptate într-o sâmbătă sau duminică sunt luate în considerare în aceeaşi alocare ca şi declaraţiile acceptate în lunea următoare.
16. Cererile comunicate după mai mult de două zile de la acceptarea declaraţiei vamale sunt prelucrate cu prioritate în ziua în care sunt primite la DG TAXUD, în ordinea cronologică (a datei), împreună cu celelalte cereri. Cu toate acestea, în conformitate cu articolul 308a alineatul (5) din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93, statele membre au obligaţia de a trimite fără întârziere Comisiei toate cererile de alocare valabile.
17. Prima alocare pentru cererile de alocare corespunzătoare declaraţiilor acceptate la începutul anului are loc în a patra zi lucrătoare a Comisiei care urmează datei de 4 ianuarie. Această regulă nu aduce atingere aplicării articolului 308a alineatul (8) din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93.
18. În mod normal, Comisia efectuează o alocare în fiecare zi lucrătoare, cu excepţia sărbătorilor publice pentru instituţiile comunitare din Bruxelles şi cu excepţia sâmbetelor şi duminicilor. De asemenea, în intervalul 27-30 decembrie, Comisia efectuează câte o alocare în oricare două zile lucrătoare din această perioadă .
Exceptând prevederile punctului 17, Comisia efectuează o alocare pe data de 4 ianuarie. Totuşi, dacă ziua de 4 ianuarie este o zi de sâmbătă, alocarea se va efectua pe data de 3 ianuarie. Dacă data de 3 ianuarie este o zi de sâmbătă, alocarea se va efectua pe data de 2 ianuarie. Această alocare va fi folosită pentru procesarea tuturor cererilor în aşteptare aferente declaraţiilor de punere în liberă circulaţie acceptate în anul precedent şi comunicate Comisiei.

Prin derogare de la prevederile paragrafului 15, dacă data de 31 decembrie este o zi de sâmbătă sau duminică, declaraţiile acceptate până în această zi inclusiv sunt luate în considerare pentru aceeaşi alocare ca şi declaraţiile acceptate în vinerea precedentă.
19. Atunci când unitatea menţionată pentru contingentul tarifar este euro, cursul de schimb între monedele naţionale ale statelor membre care nu fac parte din uniunea monetară şi moneda euro este cursul zilei publicat în Jurnalul Oficial seria C în prima zi lucrătoare din luna octombrie a anului precedent.
Aceste cursuri de schimb se includ în datele de referinţă menţionate la punctul 13.
Statele membre a căror monedă naţională nu este euro trebuie să convertească cererile de alocare (pentru contingentele tarifare gestionate în moneda euro) din moneda naţională în euro, înainte de a transmite cererile Comisiei.
20. Atunci când prelucrează cererile de alocare, Comisia verifică următoarele aspecte privind credibilitatea:
sănuexisteaceeaşicerereîndubluexemplar, sănuexistecereripentrualocărineobişnuitderidicate,
să nu existe restituiri care depăşesc valoarea alocării (alocărilor) corespunzătoare.
În urma acestor verificări, Comisia poate invita statul membru implicat să confirme o cerere sau o restituire în vederea unei eventuale corectări a acesteia.
21. După fiecare alocare, Comisia comunică fiecărui stat membru:
– rezultatelealocărilorzilniceînraportcucererilesale,
– situaţia sau soldul fiecărui contingent tarifar, în urma alocărilor sau restituirilor efectuate la nivel comunitar în ziua respectivă,
– oriceepuizareacontingentelortarifaredincadrulalocăriirespective,
– orice contingente tarifare deschise sau redeschise în ziua respectivă, precum şi data până la care sunt blocate,
– oricemodificareadateilimitădeblocare,
– orice modificare a statutului „critic” sau „necritic” al contingentelor tarifare.

Situaţii excepţionale
Epuizarea contingentelor tarifare
22. De îndată ce se epuizează un contingent tarifar, statele membre nu mai înaintează Comisiei cereri de alocare pentru contingentul tarifar respectiv.

Corectarea erorilor
23. Atunci când se constată efectuarea unei alocări dintr-un contingent tarifar greşit, statul membru implicat trebuie să facă restituirea necesară în cel mai scurt timp şi să solicite Comisiei o alocare rectificativă.
24. Înainte de a efectua o restituire pentru o cantitate care a fost alocată unui stat membru, dar pe care acesta nu a utilizat-o, statul membru implicat verifică dacă se justifică restituirea. O restituire nu poate fi anulată dacă este tratată de Comisie în cadrul unei alocări.
25. Pentru a garanta creditarea fiecărei restituiri la contingentul tarifar adecvat, statele membre precizează data de import atribuită alocării necuvenite care face obiectul restituirii şi referinţa utilizată iniţial pentru cererea de alocare eronată.
Operaţiuni privind contingente tarifare vechi
26. În conformitate cu articolul 221 alineatul (3) prima teză din Codul Vamal Comunitar, debitorul nu este înştiinţat în legătură cu o datorie vamală după expirarea unei perioade de trei ani de la data generării datoriei vamale. În acest termen, se poate avea în vedere anularea sau rotunjirea în minus a avantajului unui contingent. O astfel de acţiune ar putea rezulta, de exemplu, în urma unei inspecţii sau unui audit al birourilor vamale sau al registrelor comercianţilor. În conformitate cu articolul 308a alineatul (10) din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93, valoarea neutilizată din oricare tragere trebuie restituită imediat Comisiei. Aceste restituiri pot fi transmise în cadrul unui fişier obişnuit pentru cereri zilnice.
27. În conformitate cu articolul 236 alineatul (2) prima teză din Codul Vamal Comunitar, taxele la import sunt restituite sau remise la depunerea unei cereri în termen de trei ani de la data la care debitorul a fost înştiinţat în legătură cu valoarea taxelor respective. În acest termen, se poate avea în vedere rotunjirea în plus a unui avantaj la contingentul acordat anterior sau acordarea unui nou avantaj. O astfel de acţiune ar putea rezulta, de exemplu, în urma unei inspecţii sau unui audit al birourilor vamale sau al registrelor comercianţilor sau în urma unei cereri spontane din partea sau în numele comerciantului. Cererile de alocare în vederea obţinerii unui avantaj retroactiv trebuie transmise Comisiei în cadrul unui fişier obişnuit pentru cereri zilnice.
28. Statele membre pot informa Comisia (TAXUD) în cazul în care au îndoieli sau dificultăţi deosebite. Acestea ar putea fi analizate în cadrul comitetului menţionat la alineatul (5).
29. Atunci când un stat membru nu depune o cerere de alocare la termen, în urma unei erori imputabile vămii, Comisia poate informa statul membru respectiv în legătură cu avantajul pe care l-ar fi primit cererea în cazul în care nu ar fi fost depusă cu întârziere.

Suspendarea alocărilor
30. Cu excepţia cazurilor de forţă majoră, suspendarea alocărilor în conformitate cu articolul 308b alineatul (1) a doua teză din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 nu depăşeşte două zile lucrătoare consecutive, chiar şi atunci când zilele respective fac parte din două săptămâni calendaristice diferite. Se aşteaptă din partea unei administraţii (stat membru sau DG TAXUD) să ia imediat măsuri de remediere a oricărei căderi a sistemelor informatice, în cazul în care aceasta afectează gestionarea contingentelor tarifare.
31. Atunci când alocările au fost deja suspendate timp de două zile consecutive, iar în ziua lucrătoare imediat următoare are loc o cădere a sistemului într-un stat membru, DG TAXUD se consultă cu acel stat membru înainte de a efectua alocarea din ziua respectivă, pentru a stabili dacă:
– cererile de alocare primite deja de DG TAXUD şi care urmează să fie prelucrate în cadrul alocării respective epuizează vreun contingent tarifar din cadrul alocării, şi
– statul membru în cauză va înainta în acea zi o nouă cerere de alocare, eligibilă pentru prelucrare în cadrul alocării respective, pentru un astfel de contingent tarifar care urmează a fi epuizat.
Atunci când statului membru respectiv îi este imposibil să transmită acea cerere de alocare la DG TAXUD, aceasta din urmă blochează imediat contingentul tarifar în cauză timp de o zi şi informează toate statele membre în mod corespunzător.

Blocarea contingentelor tarifare
32. Pentru a trata toţi importatorii în mod echitabil şi corect, anumite contingente tarifare pot fi blocate în cazul în care circumstanţele justifică această măsură. Aceste circumstanţe includ:
– redeschiderea oricărui contingent tarifar epuizat printr-o restituire,
– ocreşterea volumului unui contingent tarifar care este fie epuizat, fie aproap eepuizat,
– deschiderea unui contingent tarifar nou în temeiul unui regulament cu aplicare retroactivă,
– înlocuirea unui contingent tarifar existent cu un altul, cu o perioadă de aplicare diferită.
În acest caz, contingentul tarifar poate fi blocat pe o perioadă minimă de zece zile lucrătoare începând după introducerea datelor necesare atât în TARIC, cât şi în baza de date privind contingentele tarifare TQS.
33. Atunci când o restituire vizează un contingent tarifar epuizat, restituirea va duce la redeschiderea contingentului tarifar respectiv.
În cazul în care valoarea restituirii (sau a unor restituiri cumulate) este ridicată(5), noua valoare este pusă la dispoziţie pentru alocări în decurs de zece zile lucrătoare de la comunicarea restituirii.
În cazul în care valoarea restituirii pentru un contingent tarifar care s-a epuizat în perioada sa de valabilitate nu este ridicată(6), contingentul respectiv nu se redeschide decât atunci când suma acestor restituiri de valoare mică atinge cel puţin 5% din volumul contingentului tarifar iniţial. Sumele minirestituirilor sunt stocate în sistemul de gestiune a contingentelor tarifare al Comisiei, iar statele membre care trimit restituirea primesc un mesaj de avertizare în fişierul de alocare a contingentelor tarifare prin care li se indică faptul că minirestituirea este amânată. Comisia va publica un mesaj prin care va anunţa existenţa minirestituirilor pentru un anumit contingent tarifar în Grupul de Interes privind contingentele tarifare din sistemul CIRCA.
Contingentul tarifar se redeschide imediat ce suma acestor restituiri de valoare mică atinge 5% din volumul contingentului tarifar iniţial. Noua valoare este pusă la dispoziţie pentru alocări în decurs de zece zile lucrătoare de la redeschiderea contingentului tarifar.
În cazul în care minirestituirile cumulate nu ating cel puţin 5% din volumul contingentului tarifar iniţial în perioada sa de valabilitate, contingentul tarifar este totuşi redeschis cu 15 zile lucrătoare înainte de expirarea perioadei sale de valabilitate. Noua valoare este pusă la dispoziţie pentru alocări în decurs de zece zile lucrătoare de la redeschiderea contingentului tarifar.
Orice restituire efectuată în ultimele 15 zile lucrătoare ale perioadei de valabilitate a unui contingent tarifar sau efectuate după încheierea perioadei de valabilitate a contingentului tarifar vor fi puse la dispoziţie în vederea alocării în termen de zece zile lucrătoare de la data comunicării restituirii, indiferent de suma implicată.
Cu toate acestea, Comisia, în consultare cu statele membre, poate modifica data la care este pusă la dispoziţie orice nouă valoare pentru o dată ulterioară de peste zece zile lucrătoare, pentru a lua în considerare eventualele situaţii speciale.
34. Toate statele membre sunt invitate în astfel de cazuri să strângă şi să depună cererile de alocare. În vederea unei gestionări economice, statele membre trebuie, atunci când acest lucru este posibil, să limiteze numărul de cereri pe care le depun după redeschiderea unui contingent tarifar, prin respectarea strictă a noilor cantităţi puse la dispoziţie şi favorizarea datelor de import de la începutul perioadei preferenţiale respective.
35. Unele contingente tarifare care se epuizează în timpul perioadei lor de valabilitate sunt redeschise ca urmare a unei creşteri a volumului iniţial. În cazul în care redeschiderea este datorată unei creşteri stabilite de un regulament, indiferent de mărime, noul volum este pus la dispoziţie în termen de zece zile lucrătoare de la publicarea regulamentului respectiv.
36. Atunci când se ştie că volumul unui contingent tarifar urmează să crească, iar totalul cererilor depăşeşte soldul curent disponibil, în mod normal contingentul tarifar în cauză este blocat în loc să fie epuizat. Comisia va informa statele membre cu privire la astfel de acţiuni. Contingentul tarifar este deblocat numai după completarea soldului său cu valoarea suplimentară.
37. Atunci când:
– se deschid contingente tarifare noi în temeiul unui regulament care se aplică retroactiv, sau
– contingentele tarifare existente sunt înlocuite în decursul perioadei lor de valabilitate de alte contingente tarifare care acoperă o parte din aceeaşi perioadă,
Comisia acordă statelor membre o perioadă minimă de zece zile lucrătoare de la publicarea regulamentului pentru depunerea cererilor de alocare, înainte de a efectua prima alocare aferentă noilor contingente tarifare.

Suspendarea aplicării contingentelor tarifare
38. Un contingent tarifar poate fi suspendat pe o anumită perioadă pentru toate produsele sau numai pentru o parte din produsele incluse în contingentul respectiv.
În cazul în care există dispoziţii legale de suspendare a aplicării unui anumit contingent tarifar pentru toate produsele incluse în contingentul respectiv, orice cerere de alocare pentru un contingent care a fost depusă în cadrul unei declaraţii de punere în liberă circulaţie acceptate în perioada suspendării va fi automat respinsă de DG TAXUD.
În cazul în care există dispoziţii legale de suspendare a aplicării unui anumit contingent tarifar pentru o parte din produsele incluse în contingentul respectiv, orice cerere de alocare pentru un contingent care a fost depusă în cadrul unei declaraţii de punere în liberă circulaţie acceptate în perioada suspendării va fi acceptată de DG TAXUD. În acest caz, ţine de responsabilitatea fiecărui stat membru în parte să trimită numai cereri de alocare care se referă exclusiv la produsele care nu fac obiectul suspendării.

Coeficienţi
39. Atunci când volumul unui contingent tarifar este exprimat astfel încât cantitatea unei cereri de avantaje trebuie convertită prin aplicarea unui coeficient pentru a stabili cantitatea cererii de tragere aferente, statele membre pot trimite cererea de tragere la DG TAXUD folosind greutatea netă declarată şi numărul de ordine secundar. DG TAXUD efectuează conversia cu ajutorul coeficientului prevăzut de regulamentul corespunzător. Atunci când cantitatea nu trebuie convertită, statele membre folosesc numărul de ordine principal al contingentului tarifar. Statele membre sunt informate în legătură cu rezultatele prelucrării tuturor acestor cereri de alocare în modul obişnuit.

Utilizarea de calculatoare
40. Cererile de alocare sunt comunicate către DG TAXUD prin reţeaua CCN/CSI (reţea comună de comunicaţii/interfaţă comună a sistemelor). În cazul unei căderi a acestei reţele, statele membre şi Comisia pot executa procedurile prin poştă electronică, fax sau telefon. Aceste mijloace pot fi utilizate, de asemenea, pentru urgenţe sau pentru corectarea erorilor. Mesajele telefonice trebuie confirmate printr-un mesaj electronic sau fax cât mai curând posibil.
41. În decembrie, Comisia trimite fiecărui stat membru un fişier informatic cuprinzând datele de referinţă cunoscute la momentul respectiv, pentru a fi utilizate în anul următor. Atunci când este necesar, datele de referinţă sunt actualizate.

Statutul „critic”
42. Statutul critic al fiecărui contingent tarifar, stabilit în conformitate cu articolul 308c din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93, este revizuit la fiecare alocare. Când se atinge 90% din volumul iniţial, statutul critic este modificat automat. Aceste modificări sunt notificate statelor membre în cadrul rezultatelor fiecărei prelucrări.
43. Statutul critic curent al tuturor contingentelor tarifare este accesibil pe site-ul internet menţionat la alineatul (13).

Confidenţialitatea
44. În conformitate cu articolul 308a alineatul (12) din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93, detaliile privind alocările cerute de un anumit stat membru trebuie tratate de Comisie şi de celelalte state membre ca fiind confidenţiale.
45. Pot fi divulgate următoarele informaţii:
– soldul sau epuizarea unui contingent tarifar,
– data epuizării unui contingent tarifar,
– data următoarei alocări,
– statutul critic al unui contingent tarifar.
Un stat membru hotărăşte, în ceea ce îl priveşte, dacă divulgă sau nu informaţiile privind cererile provenind din statul membru respectiv.

REGULAMENTUL (CEE) NR. 2454/93 AL COMISIEI din 2 iulie 1993

REGULAMENTUL (CEE) NR. 2454/93 AL COMISIEI din 2 iulie 1993

de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar

COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE, având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene, având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar (1), denumit în continuare „cod”, în special articolul 249, întrucât codul reuneşte toată legislaţia vamală existentă într-un singur instrument juridic; întrucât codul introduce, de asemenea, o serie de modificări la această legislaţie pentru a o face mai coerentă, pentru a o simplifica şi pentru a umple anumite lacune; întrucât aceasta constituie legislaţia comunitară completă în acest domeniu; întrucât aceleaşi motive care au determinat adoptarea codului sunt valabile pentru legislaţia vamală de aplicare; întrucât este, prin urmare, necesar să se reunească într-un singur regulament toate dispo-ziţiile de aplicare a dreptului vamal care în prezent sunt dispersate într-un număr mare de regulamente şi directive comunitare; întrucât codul de aplicare a Codului Vamal Comunitar instituit prin prezentul document trebuie să reia reglementările vamale de aplicare existente; întrucât, ţinând seama de experienţa dobândită, este necesar:

  • –  să se aducă unele modificări reglementărilor menţionate în vederea adaptării lor la dispoziţiile cuprinse în cod;
  • –  să se extindă sfera de aplicare a anumitor dispoziţii limitate în prezent la anumite regimuri vamale pentru a ţine seama de domeniul de aplicare general al codului;
  • –  să se clarifice anumite reglementări în vederea unei securităţi juridice sporite în momentul aplicării acestora;întrucât modificările introduse se referă în special la dispoziţiile referitoare la datoria vamală;întrucât este necesar să se limiteze aplicarea articolului 791 alineatul (2) până la 1 ianuarie 1995 şi să se reexamineze chestiunea în lumina experienţei dobândite;

    întrucât măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Codului Vamal, (1) JO L 302, 19. 10. 1992, p. 1